x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jurnalistul Dan Constantin, ameninţat şi agresat verbal. O anchetă a poliţiei este în curs

Jurnalistul Dan Constantin, ameninţat şi agresat verbal. O anchetă a poliţiei este în curs

16 Iun 2014   •   10:57
Jurnalistul Dan Constantin, ameninţat şi agresat verbal. O anchetă a poliţiei este în curs

Dan Constantin, redactor-şef la Jurnalul Naţional şi colaborator al Antenei 3, a fost victima unei agresiuni într-un spaţiu public. Sâmbătă seară, în jurul orei 19:00, în parcarea supermarketului Kaufland din Bulevardul Barbu Văcărescu, o persoană, de circa de 30 de ani, s-a apropiat de Dan Constantin şi l-a ameninţat că îl scuipă în gură. Tânărul şi-a însoţit ameninţarea repetată de câteva ori cu aprecieri jignitoare la adresa ziaristului şi a opiniilor exprimate de acesta la Antena 3. 

Agresorul a asociat explicit gestul său cu incidentul de la Constanţa, declarând că nu va păţi nimic. El s-a manifestat la fel de agresiv şi faţă de soţia ziaristului. Dată fiind starea de surescitare a agresorului şi considerând că incidentul poate degenera în violenţe, familia Constantin a solicitat intervenţia Poliţiei. Un echipaj al Secţiei 6, sosit la faţa locului, a reţinut circumstanţele incidentului şi l-a identificat pe agresor. Este vorba despre Anastasescu Marian din Bucureşti. Potrivit opiniei lui Dan Constantin, agresorul şi-ar fi premeditat acţiunea, aşteptând în parcare sosirea ziaristului. Nici un incident anterior nu a motivat abordarea lui Dan Constantin şi intimidarea acestuia. Mai mult, tânărul a dorit să devină “un erou”, solicitând o echipă de la televiziunea B1 pentru mediatizare.

În aceiaşi seară, Dan Constantin a depus o plângere la Secţia 6 Poliţie, solicitând măsurile legale ce se impun în cazul agresiunii şi ameninţării. Faţă de acest act de violenţă, menit să intimideze un ziarist, să aplice “corecţii” pentru opiniile exprimate în mass-media, redacţiile cotidianului Jurnalul Naţional şi Antenei 3 au solicitat o anchetă care să stabilească responsabilităţile pentru acest gen de infracţiuni împotriva libertăţii de exprimare.

Ameninţarea în Codul Penal

Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să alarmeze, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă (art.193, Codul Penal).

×
Subiecte în articol: dan constantin