presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis le-a mulțumit cadrelor medicale pentru sacrificiul făcut în timpul epidemiei de Covid 19. Mesajul a fost transmis în timpul discursului ținut de șeful statului la ceremonia de la Arcul de Triumf dedicată Zilei Naționale.
Președintele Klaus Iohannis s-a adresat cadrelor medicale și tuturor celor implicați în lupta cu virusul SARS CoV-2 în timpul ceremoniei de Ziua Națională a României. Șeful statului le-a transmis acestora mulțumiri în numele statului român.
„Eroii patrioți despre care am vorbit au demni urmași în prezent. Despre ei vreau să vă vorbesc și lor vreau să le dedicăm această zi. În acest an, în care românii au avut de suportat consecințele pandemiei și măsurile restrictive menite să diminueze efectele acesteia, când am fost nevoiți, cu toții, să renunțăm la o viață normală pentru a ne proteja sănătatea, foarte mulți români curajoși s-au aflat în prima linie, luptându-se cu virusul și boala, pentru viața și sănătatea semenilor noștri.Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, personalul medical și toți cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului, dar și către victimele acestui virus ucigaș și familiile lor. Transmit, în numele Statului Român, toată aprecierea, respectul și gratitudinea față de cei care îmbracă uniforma medicală și militară”, a spus președintele Klaus Iohannis în fața Arcului de Triumf.
Președintele Klaus Iohannis a mai spus că generațiile viitoare își vor aminti de omenia și sacrificiul cadrelor medicale.
„Fiecare epocă are momentul său culminant! Fiecare generație are eroii săi! Sunt convins că, în viitor, cei care astăzi sunt copii își vor aminti de acest efort național, așa cum noi îi evocăm azi pe cei care au făcut Unirea sau au ieșit în stradă în decembrie 1989. Peste ani, vom putea fi mândri de modul în care românii au răspuns acestei provocări. Generațiile viitoare își vor aminti de omenia voastră, de curajul demonstrat, de imensele voastre sacrificii. Și ceea ce vă va face demni de respect nu va fi doar contribuția nobilă adusă cauzei umanitare, ci și valorile și idealurile noastre comune și faptul că suntem dispuși să luptăm pentru ele, la fel cum au făcut-o străbunicii noștri acum mai bine de un secol”, a mai spus președintele Iohannis.
Ceremoniile de Ziua Națională a României au fost organizate în cadru restrâns și fără public. La Arcul de Triumf au fost doar oficialități, în frunte cu președintele României, Klaus Iohannis, membri ai Guvernului și peste o sută de militari. Ceremoniile au ținut în jur de 30 de minute.
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, spune că își mută biroul în teren și anunță amenzi pentru cei care aruncă gunoaie pe domeniul public. Acest lucru se va întâmpla de joi, când începe...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, (foto) a anunțat luni seara, la Radio România Actualități că economistul Ştefan Paraschiv, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie Romaero Băneasa, va fi...
Un incendiu a izbucnit, luni seara, la Spitalul de Psihiatrie din Craiova. Trei cadre medicale au fost transportate la un alt spital pentru a primi îngrijiri medicale, iar alte zeci de persoane au fost evacuate....
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarant, luni seara, că educația nu îmbolnăvește și îi învață pe copii să respecte regulile. Este un atac indirect la adresa lui Vlad Voiculescu, ministrul...
Secretarul de stat Raed Arafat a vorbit, luni, la „Punctul de întâlnire”, despre măsurile preconizate de autorități pentru a limita răspândirea coronavirusului, în contextul în care în România au fost...
Iranul a intensificat activităţile de purificare a uraniului în complexul nuclear din Natanz, anunţă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), conform agenţiei Reuters.
"Pe 7 martie 2021,...
Un accident a avut loc luni seara în localitatea Otopeni. Trei persoane au fost rănite, după ce o mașină s-a lovit de o autoutilitară. Printre victime sunt și doi copii. Traficul rutier este blocat pe sensul de me...
Administraţia Joseph Biden a anunţat, luni după-amiază, că este la curent cu eforturi ale serviciilor secrete din Rusia de a dezinforma în legătură cu vaccinurile anticoronavirus produse de companiile Pfizer şi...
Institutul Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a fost informat de laboratorul de la Balș că în România au fost confirmate două cazuri de in...
Uniunea Europeană a criticat, luni, restricţiile de călătorie impuse de unele ţări, în contextul unei decizii a Belgiei de a prelungi unele interdicţii până în aprilie, catalogând măsurile drept...
Peste 43.000 de români au fost vaccinați luni și au fost înregistrate 112 reacții adverse, anunță Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).
Un număr de...
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, susține că autoritățile nu vor închide bisericile din Constanța din cauza epidemiei de Covid 19. Nu se vor închide la noi, să luptăm împreună și să ne mărturisim...
Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control la Sibiu și Inspecția Sanitară de Stat, după dezvăluirile unui fost angajat care spune că la ATI Sibiu s-au omorât oameni, prin sedare, scrie Mediafax.
În...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.
„Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni, 8 martie 2021, Legea bugetului...
Drumul de la eroism la incompetență se parcurge cu viteza redactării unui titlu de impact în presă, transmit reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, după dezvăluirile șocante ale unui...