Klaus Iohannis a vorbit despre Alexandru Ioan Cuza și despre alegerea acestuia ca domnitor al Moldovei și Țării Românești ceea ce „a reprezentat piatra de temelie a definirii națiunii noastre, orientate către valorile occidentale, democrație, drepturi și libertăți cetățenești.”
Președintele a mai menționat în discursul său programul România Educată, fondurile europene și marile proiecte de infrastructură din România.
„România dispune de fonduri europene semnificative pentru dezvoltare în următorii ani, astfel încât nu mai există justificări pentru care marile proiecte de infrastructură să sufere întârzieri. Așadar, reiterez apelul de a se utiliza toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a finaliza reformele de care are nevoie țara noastră și pentru a eradica disfuncționalitățile care trenează de prea mult timp”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele României a vorbit și despre războiul din Ucraina.
„Sărbătoarea Unirii Principatelor Române din acest an are loc într-un context marcat de situații de criză care se succed cu rapiditate. De aproape un an, războiul s-a întors pe continentul nostru, odată cu invadarea Ucrainei de către Federația Rusă, cu efecte pe care le resimțim cu toții. Numeroasele provocări cu care ne confruntăm la nivel european riscă să slăbească atașamentul profund față de valorile democratice. Sunt vremuri extrem de dificile, care ne pun la încercare sistemul de valori sau credința în principiile europene. Vom trece cu bine acest veritabil test dacă, la fel cum ne îndeamnă Hora Unirii, vom ști „să dăm mână cu mână”, să prețuim solidaritatea și unitatea”, a mai spus Klaus Iohannis.
Șeful statului a mai anunțat că a decorat drapelele de luptă ale unor brigăzi.
„Cu prilejul zilei Unirii Principatelor Române, în semn de apreciere a rezultatelor obținute în îndeplinirea misiunilor specifice, am decis să decorez Drapelul de Luptă al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Mare Ofițer, cu însemne de pace, pentru militari, și Drapelul de Luptă al Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Ofițer, cu însemne de pace, pentru militari”, a precizat Klaus Iohannis.
Premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, participă marți la ceremoniile dedicate Unirii organizate la Iași și la Focșani.