Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat duminică, la B1TV, că nu crede că Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, a fost deranjat de procedura de aducere a sa la parchet, dintr-un restaurant din Capitală, subliniind că acesta a putut fi văzut relaxat, ulterior, la geamul DNA.
'Sunt jandarmi care erau în uniformă. Uniforma este stabilită prin regulament, la fel şi armamentul pe care îl poartă este stabilit prin regulament, au pus în aplicare un mandat de aducere - nu cred că a fost deranjat nici domnul Mazăre, l-aţi văzut cu toţii, în geam, la DNA, deci nu văd de ce ar trebui să dăm aşa importanţă acestui subiect', a afirmat şeful DNA, potrivit Agerpres.
Kovesi a explicat că primarul municipiului Constanţa a fost citat telefonic însă acesta a mers în altă parte iar procurorul a emis un mandat de aducere. 'De obicei, mandatul de aducere poate fi pus în aplicare prin procurori ai DNA, care, fiind poliţişti judiciari, nu merg în uniformă, sau, de foarte multe ori, apelăm la Jandarmeria Română, nu pot să stabilesc eu prin ordin ce uniformă poartă jandarmul când merge în acţiune. Este uniformă prevăzută în regulamentele militare, prevăzută în lege, plus de asta nici nu cred că trebuie să stabilim noi uniforma jandarmului în funcţie de persoana pe care o ridicăm, adică indiferent de persoana cercetată jandarmul are aceeaşi uniformă', a precizat şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Referitor la sesizarea înaintată CSM în cazul judecătoarei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a respins propunerea de arestare preventivă a primarului Radu Mazăre, Kovesi a subliniat că aceasta nu a vizat soluţia dată de magistrat, ci chestiuni de procedură.
'Faptul că a motivat hotărârea privind cercetarea arestării preventive, ca să folosesc termenul prevăzut în Codul de procedură penală, prin aceea că nu există suficiente probe, dar în acelaşi timp există suficiente probe pentru controlul judiciar, deci, practic, era o contradicţie de natură procedurală, o interpretare diferită. Nu poţi să ai probe pentru o măsură preventivă, dar să nu ai probe pentru altă măsură preventivă. Măsura preventivă, se stabileşte gravitatea acestei măsuri în funcţie de pericolul pentru ordinea publică sau de alte elemente din starea de fapt, din probe, alte elemente privind persoana făptuitorului, deci nu poţi să-mi respingi o arestare preventivă pe motiv că nu am probe pentru arestare, dar am probe pentru o altă măsură preventivă, plus că erau nişte chestiuni de ordin procedural', a adăugat şeful Anticorupţie. Despre eventualitatea unor noi sesizări în cazul în care vor mai fi probleme în instanţă, Kovesi a spus:' Sigur. Nu este nici prima sesizare, nici ultima'.
Ea a menţionat că a făcut plângeri la CSM chiar împotriva unor procurori din DNA şi s-au promovat acţiuni de disciplinare.
'Asta înseamnă că i-am terorizat? Cred că ăsta este rolul unui conducător de instituţie, când constaţi că ceva nu este în regulă, să sesizezi la organul competent', a precizat Kovesi.