x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La Antena 1 / “Ochiul soacrei”

La Antena 1 / “Ochiul soacrei”

24 Feb 2009   •   00:00

Reality-show-ul “Ochiul soacrei”, care debutează mâine, de la ora 20:30, la Antena 1, va suscita, cu siguranţă, interesul telespectatorilor, pentru că oricine are de povestit o întâmplare cu şi despre mama consoartei sau consortului.



Acţiunea reality-show-ului depăşeşte ca ritm, personaje negative, conflict şi intrigă orice producţie cinematografică, fie că e vorba de filme de acţiune sau de groază. Suspansul este sigur, Van Damme se poate retrage liniştit! Pe scurt, “Ochiul soacrei” vă va invita în fiecare miercuri în casele unor cupluri care acceptă ca, timp de o săptămână, una dintre soacre să-şi impună dictatura în casă. Sunt vizate mai ales cuplurile în care soacra are o relaţie “pe ace” cu nora. Ce se întâmplă în familiile în care, şapte zile, soacra are pâinea şi cuţitul rămâne de văzut, mai ales că, în funcţie de conflictele dintre soţi, sunt invitate ambele soacre în casă. (C.S.)

×
Subiecte în articol: mass-media