La moartea mentorului meu

Mentorul meu a plecat spre discipolii cereşti. S-a strecurat dincolo cu aceeaşi discreţie cu care a şi trăit. Şi-a răsucit îndelung ţigarea, a mângâiat-o ca pe o iubită statornică şi a tăcut tâlcuitor.

A stat aşa o clipă, cât viaţa asta de împrumut, şi a făcut un semn firav cu mâna. Părea a-şi lua la revedere de la noi, cei rămaşi să-i priveghem amintirile. Părea că se săturase de amăgirile lumeşti. Părea că se bucură... Părea! Oricum, semnul acela a fost ultimul său gest. Suferinţa din urmă îl slăbise, micşorându-i trupul altădată viguros. Nu mai avea ce aştepta, îşi isprăvise destinul. Şi ce destin darnic! A lăsat destule aici, însămânţând şi modelând entuziasme şi cariere, oameni fericiţi că l-au întâlnit. Oameni care-l plâng astăzi şi-i mulţumesc pios pentru tot.

Mă trezesc deodată singur. Omul hărăzit să-mi fie soartă nu mai este. S-a prăpădit, înălţându-se mentorul meu, Ovidius Păun, Dumnezeu să-l binecuvânteze!

P.S. Slujba de înmormântare va avea loc azi, 29.12.2009, ora 12:00, la Capela Spitalului Universitar Bucureşti.