x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lider maghiar, DECLARAŢIE ŞOCANTĂ la Budapesta: "România este Statul Islamic al Uniunii Europene!"

Lider maghiar, DECLARAŢIE ŞOCANTĂ la Budapesta: "România este Statul Islamic al Uniunii Europene!"

11 Mar 2015   •   12:32
Lider maghiar, DECLARAŢIE ŞOCANTĂ la Budapesta: "România este Statul Islamic al Uniunii Europene!"
nava.hu

Câteva sute de persoane au participat ieri la un miting în Piața Eroilor din Budapesta în memoria unor martiri secui executați pe 10 martie 1854. Protestatarii au adoptat o petiție în care îi cer premierului român Victor Ponta să înceapă negocieri cu privire la statutul administrativ al Ținutului Secuiesc, liderul Societății pentru Ținutul Secuiesc, Arpad Gyorgy-Mozes, afirmând că ''România este Statul Islamic al Uniunii Europene a secolului XXI''.

Cele 500 de persoane au protestat și față de interdicția impusă de primarul orașului Târgu Mureș de a organiza un eveniment similar celui din capitala ungară, relatează MTI, citată de Agerpres. Mozes a declarat în timpul demonstrației că secuilor din România le este interzisă libertatea de exprimare și a insistat că autoritățile române au în vedere distrugerea patrimoniului arhitectonic al secuilor.

''România este Statul Islamic al Uniunii Europene a secolului XXI'', a afirmat Arpad Gyorgy-Mozes.

Liderul Societății pentru Ținutul Secuiesc a mai spus că autoritățile române ''decapitează'' săptămânal drepturi democratice precum libertatea de exprimare și de întrunire sau cel de identitate națională.

×
Parteneri