x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Madalina, intrata in sevrajul MISA

Madalina, intrata in sevrajul MISA

08 Apr 2004   •   00:00

Madalina Dumitru, unul dintre principalii martori in ancheta lui Gregorian Bivolaru, a fost cautata ieri, la Constanta, de catre un individ care sustine ca ii va fi sot.

Remus Lomos s-a prezentat la Directia Generala pentru Protectia Copilului (DGPC), fiind insotit de un avocat al MISA si de o alta membra a gruparii lui Gregorian Bivolaru. Directoarea DGPC, Eugenia Munteanu, a declarat ca ei s-au interesat de starea fetei si au dorit sa o vada.

Este libera sa plece

"Au cerut sa se intalneasca cu Madalina si ne-au intrebat de ce am sechestrat-o. I-am raspuns ca fata nu a fost sechestrata, ea este libera sa plece cand vrea, dar noi avem datoria de a o proteja, tinand cont de amploarea pe care a luat-o acest caz. De asemenea, familia ei ne-a cerut sa avem grija de ea. Totodata, specialistii nostri incearca sa-si faca o imagine despre situatia psiho-afectiva a adolescentei, pentru a vedea pe ce cale doreste Madalina sa apuce", a precizat Eugenia Munteanu.

"Vreau sa ma marit!"

Minora va ramane in continuare sub protectia surorii si a cumnatului ei din Constanta, a decis ieri comisia constituita din membrii ai familiei si specialisti ai DPCC. Dupa ce membrii comisiei au plecat, fetei i s-a permis sa se vada, timp de o jumatate de ora, cu logodnicul sau Remus Lomos, de 31 de ani, ajuns aseara in Constanta. Pe timpul intalnirii fata a tipat si strigat, spargand toate scrumierele si cestile de pe masa, ca ea vrea sa se intoarca cu viitorul sau sotin Bucuresti si vrea sa ramana in continure in MISA. Politistii l-au scos din incapere pe Remus si l-au bagat intr-o duba.

Tanarul a sosit la Constanta marti seara impreuna cu viitorii nasi, Cojocaru, care urmeaza sa-i cunune pe cei doi si a insistat pe tot parcursul desfasurarii sedintei sa intre in sala unde se afla comisia. El a fost amendat de politisti pentru tulburarea ordinii si linistii publice cu 1,5 milioane de lei. Madalina a iesit din institutie impreuna cu sora si cumnatul ei, care au convins-o sa mearga acasa. Madalina a inceput sa planga spunand ca ea vrea sa se intoarca in Bucuresti cu logodnicul ei. Rudele fetei impreuna cu nasul, Costica Cojocaru, au reusit s-o convinga sa mearga acasa la sora sa.

Intr-un final, Madalina a acceptat sa ramana in Constanta si i s-a dat un telefon mobil pentru a pastra legatura cu Remus. Minora a precizat ca cele scrise in presa din jurnalele ei personale sunt rodul imaginatiei, dar ca doreste in continuare sa ramana in MISA.

Eugenia Munteanu, declara ca, daca fata doreste sa se casatoreasca cu Remus, nimeni nu o poate opri.
GINA ANTON

×
Subiecte în articol: observator mădălina