Blogul de analiza politica mandiner.hu – unde semneaza, de obicei, cei mai cunoscuti editorialisti de la de la Nepszava, MNO, Hir24 etc - trage cateva semnale de alarma in privinta numirii noului premier roman, Mihai Razvan Ungureanu. Textul este postat, de altfel, in main page la mandiner.hu. "Acum, ca Romania are un premier vorbitor si de limba maghiara, nu va fi mai bine pentru maghiarii din Transilvania? Raspunsul este nu, dar nici pentru romani nu va fi mai bine. Nu putem spune ca nu s-a intamplat nimic prin aceasta mutare', comenteaza autorul postarii.
"Presedintele Traian Basescu, care a dirijat intr-o saptamana toata mutarea, este un jucator mult prea viclean, ca sa nu urmareasca nimic. Nu cred ca opozitia sufera de paranoia cand sustine ca fostul sef SIE este in legatura cu toti spionii, mult mai multi decat pe vremea lui Ceausescu, care sunt in presa si in mediul politic si stie foarte bine ce urmeaza sa faca USL la vara.
Ungureanu este constient ca misiunea sa este sa faca exact acelasi lucru ca predecesorul sau, Emil Boc. Am avut impresia, pentru o clipa, ca UDMR va pleca de la Putere, asa cum a venit. Timp de o zi au batut pasul pe loc, apoi si-au pastrat fotoliile si in noul Cabinet. PDL a schimbat batranii ruginiti cu tinerii neslefuiti. Noroc ca a ramas Marko Bela acolo, ca sa ii slefuiasca.
Joia trecuta, Parlamentul pe jumatate gol a acordat votul de investire a Cabinetului Ungureanu. Nu o sa numesc fiecare ministru in parte, fiindca nu au suficient timp, ca sa dovedeasca ca merita sa le retinem numele. Cat despre UDMR, membrii sai si-au aratat muschii la formarea noului Guvern, precum gaina care face o tura de alibi in jurul cocosului.', comenteaza autorul textului.
"Pretentiile liderului UDMR, Kelemen Hunor, au fost variate, dar una mi-a sarit in ochi: partenerii coalitiei trebuie sa accepte si sa voteze legea minoritatilor in prima sedinta a Parlamentului. La acest punct, multi maghiari din Ardeal si-au dat ochii peste cap, ca un semn de pierdere de timp. Tocmai acesti parteneri de coalitie se opun de ani de zile adoptarii acestei legi. De ce ar face-o acum, tocmai inaintea campaniei electorale, cand ar fi ca o manusa pentru extremistii de dreapta? Elita politica romaneasca nu are nici o viziune viabila si credibila asupra viitorului. De aceea, soarta Romaniei se decide la o partida de poker', este concluzia analistului de la mandiner.hu.