x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Maria Ruican, un centenar emigrant

Maria Ruican, un centenar emigrant

de Sînziana Stancu    |    13 Aug 2010   •   00:00
Maria Ruican, un centenar emigrant
Sursa foto: /Gazeta de Sud

Niciodată nu e prea târziu! O confirmă chiar o româncă, Maria Ruican, care şi-a luat inima-n dinţi la venerabila vârstă de 100 de ani şi a decis să înceapă o viaţă nouă în Canada.

Românca Maria Ruican  a decis în iunie să părăsească România şi să emigreze în Canada, la vârsta de 100 de ani, relatează The Ottawa Citizen, în ediţia electronică.

Centagenara s-a hotărât să facă pasul incredibil cu ocazia unei vizite pe care a făcut-o, în iunie, la familia fiicei sale din Ottawa. Maria s-a prezentat la ghişeul pentru imigraţie din Cornwall şi a cerut rezidenţă permanentă. Este surdă şi nu vorbeşte engleza, dar are vederea bună şi a venit pe propriile picioare la biroul de imigraţie pentru a-şi depune actele.

Maria s-a născut la 20 august 1910, la Turnu- Severin, a fost croitoreasă, s-a căsătorit şi a avut două fiice, dar una dintre ele a murit.

În prezent, Maria locuieşte într-o casă nouă, foarte mare, în estul capitalei canadiene, împreună cu fiica ei şi soţul acesteia, Georgeta şi Gheorghe Georgescu, nepoata Denisa şi soţul acesteia, Scott Meis, şi cu strănepoatele Ruxandra şi Yvonne Popovici, relatează publicaţia canadiană.

Când s-a prezentat la ghişeul de imigrări, funcţionarului canadian, care a ieşit din ghişeu ca s-o vadă, pentru că bătrânica scundă nu intra în raza lui vizuală, nu i-a venit să creadă că are un asemenea solicitant. Denisa, nepoata care o însoţea pe Maria, povesteşte despre scena petrecută la biroul de imigrări. "Cred că sunteţi cea mai bătrână persoană care a venit la noi, cel puţin aici, în Ontorio sau poate din toată Canada", a spus agentul, care s-a aplecat până la înălţimea Mariei, ca să facă o fotografie-document cu ea şi cu nepoata ei.


O MAMĂ ŞI JUMĂTATE
Maria a muncit din greu şi s-a străduit ca fiicele ei să fie bine educate şi să-i depăşească condiţia. Una dintre ele s-a făcut educatoare, iar cealaltă, medic psihiatru.

Când era copil, Maria a trăit sub monarhie şi a îndrăgit-o mult pe Regina Maria, "regina poporului", cum i se mai spunea. În plus, avea acelaşi nume ca şi ea. După război, ea trăit vremuri grele şi întunecate, de care îşi aminteşte cu oroare, mai ales de ocupaţia sovietică. A prins şi Revoluţia din 1989, care a răsturnat regimul lui Ceauşescu. "Eram pe tancuri atunci... Credeam că noi avem datoria să le spunem soldaţilor să nu tragă", le-a povestit Denisa canadienilor, lăsând să se înţeleagă că acel an a fost punctul de cotitură din viaţa ei. A emigrat în Canada în 1990, lăsându-şi fiica cea mare cu părinţii ei şi, în scurt timp, aducându-i pe toţi în Canada.

Din familie mai lipsea însă bunica. Acum, Maria reîntregeşte familia. "Sunt fericită!", le-a spus centagenara agenţilor de la biroul de imigrări. Anul acesta, de ziua ei, va fi serbată cu o mare petrecere în grădină, dată de familia reunită. Maria crede că secretul longevităţii ei este că îşi iubeşte şi e foarte iubită de copiii ei.

×
Subiecte în articol: observator