Preşedintele Sed Lex, Vasile Marica, a anunţat, astăzi, la Sibiu, că delegaţii la Congresul alianţei au decis să continue protestele. În perioada 8-14 decembrie este posibil ca funcţionarii să se afle în grevă cel puţin două zile, cu întreruperea activităţii.
Marica a declarat că delegaţii la Congres au decis să continue protestele, iar în 3 decembrie Consiliul Naţional al Alianţei "Sed Lex" va stabili "în ce zile oamenii vor sta acasă, în semn de protest faţă de atitudinea Guvernului".
"În perioada 8-14 (decembrie - n.r.) e posibil ca populaţia României să se aştepte la acţiuni de protest, în care instituţia să fie goală, nimeni să nu stea la muncă, cel puţin două zile", a spus Marica, citat de Mediafax.
El a adăugat că este posibil să se ajungă şi la proteste spontane până atunci, precizând că alianţa nu poate să le controleze pe acestea, însă le va susţine dacă oamenii vor accepta să îi reprezinte.
Marica a dat exemplul protestului spontan de la Ministerul Finanţelor, când oamenii au acceptat să îi reprezinte, precizând că în acel moment a fost "puţin defectuos", deoarece nu a dus până la capăt ce avea de făcut.
"La ora actuală oamenii spun două lucruri: că vor să continuăm împreună şi vor să facem acţiuni de protest", a mai spus Marica.