x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marinar român, răpit de piraţi în largul Nigeriei

Marinar român, răpit de piraţi în largul Nigeriei

08 Feb 2013   •   21:43
Marinar român, răpit de piraţi în largul Nigeriei
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Trei marinari, doi ruşi şi un român, au fost răpiţi de piraţi în largul Nigeriei într-un atac asupra unei nave cargo care circula sub pavilion britanic, a anunţat vineri armatorul, într-un comunicat citat de agerpres.ro.

Compania de navigaţie Carisbrooke Shipping Ltd. "anunţă cu regret că nava cargo construită în 2008, MV Esther, circulând sub pavilion britanic, a fost atacată de piraţi în seara zilei de joi, 7 februarie, în timp ce se afla în apele internaţionale în sudul Golful Guineii. După ce au jefuit personalul, piraţii au părăsit nava luând ostatici trei membri ai echipajului", se arată în comunicat.

Compania a precizat ulterior că marinarii răpiţi sunt doi ruşi şi un român. Atacul s-a produs în largul Nigeriei, la 136 km de coastă, nu departe de Camerun.

"Viaţa şi sănătatea acestor marinari sunt prioritatea absolută şi se va face tot posibilul pentru a permite întoarcerea lor în siguranţă", a adăugat compania.

"Ceilalţi membri ai echipajului, care se află în continuare la bordul navei cargo, sunt în siguranţă şi într-o stare bună", a mai precizat armatorul. Toţi cei nouă au cetăţenie filipineză.

Golful Guineii, în largul Africii de Vest, a cunoscut un mare număr de acte de piraterie în ultimii ani, comise în special pentru furtul de combustibil cu scopul de a fi vândut pe piaţa neagră.

Acest gen de acţiuni au loc de mult timp în largul Nigeriei, însă în ultimul timp s-au răspândit şi spre alte ţări din regiune.

Ostaticii sunt în general eliberaţi în siguranţă după plata unor recompense.

Nigeria este primul producător de petrol din Africa, însă ţara se confruntă totuşi cu o puternică sărăcie. 

×
Subiecte în articol: rapire marinar Nigeria piraţi