x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marius Mihalache, povesteşte la „2k1”cum a uitat chiar de căsătoria lui: „Mi-a adus aminte că ne căsătorim chiar în ziua cununiei”

Marius Mihalache, povesteşte la „2k1”cum a uitat chiar de căsătoria lui: „Mi-a adus aminte că ne căsătorim chiar în ziua cununiei”

23 Iun 2017   •   16:30
Marius Mihalache, povesteşte la „2k1”cum a uitat chiar de căsătoria lui: „Mi-a adus aminte că ne căsătorim chiar în ziua cununiei”

Invitat sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, la „2k1”, unul dintre cei mai cunoscuţi ţambalişti români, Marius Mihalache, alături de soţia sa Arabela, va face destăinuiri care vor stârni hohote de râs în platoul emisiunii. În cadrul rubricii „Psihologie de cuplu”, întrebat de către Mirela Vaida de cât timp sunt căsătoriţi, Marius nu a ştiut să răspundă. „Eu zic 5, el întotdeauna spune 3, 2 sau 1.  Nu ştie… Nici când ne-am căsătorit n-a ştiut că ne căsătorim”, va declara Arabela, iar Marius va completa: „Nu mă întreba de dată, că eu nu ştiu nici luna. Mi-a adus aminte Arabela că ne căsătorim chiar în ziua cununiei. Mi-a zis <

Firi foarte vesele, cei doi vor vorbi în platoul emisiunii „2k1” şi despre posibilitatea de a-şi mări familia: „Ne mai dorim doi copii, unul de culoare şi un chinez, dar aici ne certăm dacă îi las ei chinezul şi iau eu femeia de culoare”, va dezvălui amuzat ţambalistul, care va mai spune că la el în familie este obligatoriu să fii pasionat de muzică.

Alături de Arabela şi Marius, săptămâna aceasta în platoul „2k1” vor mai veni Annes şi Dan Anghel şi Oana şi Ionuţ Atodiresei. Cum se vor descurca aceaştia şi ce dezvăluiri inedite vor mai face, telespectatorii vor afla urmărind sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, „2k1”, la Antena 1.

Emisiunea „2k1” este difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14:00, iar sâmbăta Mirela le aduce telespectatorilor o ediţie specială, cu vedete, începând cu ora 17:00.

×
Subiecte în articol: marius mihalache 2k1