x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marş de ziua motocicliştilor

Marş de ziua motocicliştilor

de Dana Lepadat    |    11 Mai 2008   •   00:00
Marş de ziua motocicliştilor

Asociaţia Motocicliştilor din România a împărţit pliante în cadrul unei campanii de conştientizare a şoferilor. Asta după ce numărul accidentelor în care au fost implicate vehiculele pe două roţi a crescut.

Focşani - Sărbătoare pe două roţi

Asociaţia Motocicliştilor din România a împărţit pliante în cadrul unei campanii de conştientizare a şoferilor. Asta după ce numărul accidentelor în care au fost implicate vehiculele pe două roţi a crescut.

Clubul motocicliştilor din Focşani “Road Eagles” a organizat ieri, de Ziua Internaţională a Motociclistului, un marş pe străzile oraşului. Flancaţi de maşinile Poliţiei Rutiere, 50 de motociclişti au turat motoarele la maximum pe principalele artere din municipiu şi au împărţit pliante informative şoferilor din trafic pentru prevenirea accidentelor. “Am organizat astăzi această campanie de prevenire, întrucît sînt foarte multe accidente provocate din cauza faptului că şoferii nu le acordă prioritate motocicliştilor în situaţiile în care trebuie. Numai în ultima săptămînă doi motociclişti au fost accidentaţi din această cauză”, a declarat şeful serviciului Poliţiei Rutiere Vrancea, insp. principal Daniel Fătu.

MOTOCICLETA, ELIBERARE PSIHICĂ. Motocicliştii se plîng de faptul că sînt stingheriţi în trafic de conducătorii auto. “Se spune despre noi ca provocăm accidente, dar majoritatea incidentelor sînt produse de motoarele de viteză, acestea sînt rare. Însă de multe ori conducătorii auto încearcă să ne stingherească să ne dea la o parte de pe carosabil”, a declarat preşedintele clubului, Cătălin Buscă. Mihail Cârstea, un alt motociclist, ne-a povestit ce înseamnă pentru el acest sport. “Este scăparea din cotidian, acea eliberare psihică de care fiecare om are nevoie. Conducătorii auto nu ţin cont de noi, pentru că au impresia că noi sîntem cantitate neglijabilă”, ne-a spus Mihail.

×
Subiecte în articol: observator