x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Maşa Dinescu, soţia poetului Mircea Dinescu, a murit

Maşa Dinescu, soţia poetului Mircea Dinescu, a murit

29 Oct 2019   •   15:03
Maşa Dinescu, soţia poetului Mircea Dinescu, a murit
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Traducătoarea Maşa Dinescu, soţia poetului Mircea Dinescu şi secretar literar al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit în noaptea de luni spre marți, la 58 de ani, potrivit unui anunţ al Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti. Aceasta suferea de o afecțiune gravă de mai multă vreme și era retrasă din viața publică.

„Colectivul Teatrului Național București anunță cu tristețe dispariția prematură, la numai 58 de ani, a colegei noastre, Mașa Dinescu. A fost șefa Secretariatului literar, o bună cunoscătoare de teatru român și străin, un om de o mare calitate profesională și umană.
Provenind din familia intelectualilor Elena Loghinovskaia și Albert Kovacs,ambii specialiști în literatura rusă, Mașa Dinescu a fost unul dintre cei mai apreciați traducători ai dramaturgiei ruse, multe dintre versiunile oferite de ea stând la baza unor spectacole de succes din importante teatre ale țării. La ora actuală, în repertoriul TNB se regăsesc nu mai puțin de cinci spectacole a căror traducere îi aparține: „Livada de vișini” de A. P. Cehov, r. David Doiashvili, „Revizorul” de N. V. Gogol, regia Felix Alexa, „Sinucigașul” de Nikolai Erdman, regia Felix Alexa, „Terorism” de frații Presniakov, regia Felix Alexa, „UFO” de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop.
În alte teatre, traducerile sale au fost puse în scenă de mari regizori, cum ar fi Andrei Șerban sau Yuri Kordonsky, la Teatrul Bulandra sau la Teatrul Național din Cluj.
Colegii din Teatrul Național sunt alături de familia îndurerată în aceste momente de mare tristețe.
Incinerarea va avea loc mâine, 30.10.2019, ora 14,00, la Crematoriul Vitan Bârzești.”

×
Subiecte în articol: Maşa Dinescu a murit mircea dinescu