x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Măsuri speciale în şcoli din cauza gripei: Trei unităţi de învăţământ au fost închise

Măsuri speciale în şcoli din cauza gripei: Trei unităţi de învăţământ au fost închise

27 Ian 2020   •   15:20
Măsuri speciale în şcoli din cauza gripei: Trei unităţi de învăţământ au fost închise

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a anunţat luni că trei unităţi de învăţământ - două din Bucureşti şi una din Sibiu - sunt închise din cauza infecţiilor respiratorii sau a gripei.

"Ministerul a transmis către toate inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ o notă prin care am solicitat să monitorizeze situaţiile de îmbolnăvire prin infecţiile respiratorii sau gripă. (...) La acest moment, am solicitat tuturor inspectoratelor şcolare să transmită zilnic, până la ora 10,00, situaţia cazurilor de îmbolnăvire pentru gripă sau infecţii respiratorii. La acest moment sunt închise trei unităţi de învăţământ: două din Bucureşti şi una din Sibiu şi sunt afectaţi 763 de elevi prin această măsură de închidere a unităţilor de învăţământ", a afirmat ministrul într-o conferinţă de presă.

Ea a spus că au fost prezentate inspectorilor şcolari măsurile care trebuie luate în astfel de situaţii.

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: monica anisie gripă