Un Mazăre îmbrăcat în costum de Momo e mai bun decât un Băsescu la costum, în faţa unui microfon. Sau decât un judecător care emite judecăţi. Sau decât un profesor care-şi lasă un elev corigent că nu i-a dat mă-sa bani de calculator. Sau decât un medic care ia şpagă să te facă handicapat cu acte-n regulă.
Nu-mi place Mamaia. Nu m-aş duce în Mamaia nici dacă mi-ai da bani. Nu e genul meu. Io sunt o mamaie în sine, de ce m-aş duce la încă o mamaie?!? Ca să fim două mămăi?
Nu-mi plac cluburile. Adică nu-mi mai plac cluburile. N-am mai fost într-un club de aproximativ şapte ani. Am înţeles că s-au schimbat multe. Mai ales în Mamaia. Io credeam că dacă te duci în Mamaia tre’ să-ţi pui batic pe cap, dar când colo, am auzit că se poartă ştrasurile sau cum le zice la alea de strălucesc. Nu, maică, nu ştrasuri la batic, să ne-nţelegem! Ştrasuri la… mă rog! În fine! Deci ce vreau eu să spun? A! Da! Faptul că primarul Radu Mazăre a făcut un super show de promovare al staţiunii al cărei nume cu mândrie-l port, adică Mamaia. Ca om al acestei ţări, mi-ar fi plăcut să avem un ministru al Turismului mai aplicat înspre zona de show, pentru că, iată, e de mega efect, banii sunt puţini iar rezultatele sunt maxime. Nu ştiu dacă, la vară, show-ul lui Mazăre va fi fost cel care va fi adus turişti în staţiune, dar ştiu un lucru. C-am început să cred că România e una dintre cele mai exotice destinaţii de vacanţă ale românilor.
În curând, la secţiunea “vacanţe exotice” ale târgurilor de turism o să vedem staţiuni din România, după cum ar veni. Două puncte. Mamaia, Neptun, Bran, Râşnov, cât şi altele.
Îmi amintesc de un cuplu de… ăăă… români, extrem de încântaţi după o vacanţă în Maramureş. La o întâlnire post-factum, ne povesteau cât e de frumos în Maramureş, chiar mai frumos ca-n Portugalia (!!!) şi ce tradiţii frumoase avem! Să auzi asta din gura unui român e puţin cam exotic, nu? Dar să mai fie şi hotărât să revină, asta mi se pare de-a dreptul emoţionant!
În concluzie, mazăre-facărul Mazăre face o treabă excepţională promovând staţiunea Mamaia, în ciuda unor mustăcioşi care, pentru că n-au cu ce şi n-au cu cine, o dau pe infrastructură. Ha!
Citește pe Antena3.ro


