x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Meciul “România-Algeria”, lider de piaţă Antena 1, lider de audienţă pe Whole Day

Meciul “România-Algeria”, lider de piaţă Antena 1, lider de audienţă pe Whole Day

05 Iun 2014   •   13:59
Meciul “România-Algeria”, lider de piaţă Antena 1, lider de audienţă pe Whole Day

Zi de top ieri pentru Antena 1. Postul generalist al trustului Intact a fost lider detaşat de audienţã la nivelul întregii zile, în rândul telespectatorilor din mediul urban. Observatorul dimineţii, Observator 13, Observator 16, ambele intervale de difuzare Mireasã pentru fiul meu, Acces Direct, Un show păcătos şi meciul “România-Algeria” s-au impus ca lider detaşat de audienţã la nivelul targetului comercial, 18-49 urban, conform datelor oferite de Kantar Media. Astfel, Antena 1 a înregistrat ieri pe Whole Day un rating mediu de 3.1% şi o cotã de piaţã de 15.1% pe targetul comercial, clasând principalul competitor, Pro Tv, pe poziţia secundã.

De peste 20 de ani, milioane de români află cele mai importante evenimente urmărind ştirile marca Observator. Cel mai puternic brand de ştiri din România este “mereu aproape” de români prin campaniile sale şi reprezintă un important punct de referinţă  pentru telespectatori, iar ziua de ieri nu a făcut excepţie. Observatorul diminetii, Observatorul orei 13 şi Observatorul orei 16 s-au impus ca lider detaşat de audienţă, în rândul tuturor categoriilor importante de public. Astfel, Observatorul dimineţii a înregistrat ieri un rating mediu de 3.4% şi 31.7% cotã de piaţã, clasând principalul competitor, Pro Tv, pe poziţia secundă.

Românii au urmãrit în numãr foarte mare poveştile din casa Mireasã pentru fiul meu, ambele intervale de difuzare ale emisiunii impunându-se ca lider detaşat de audientã, atât  în rândul publicului din targetul comercial, 18-49 urban, cât şi la nivel urban şi naţional. Emisiunea prezentatã de Mirela Boureanu Vaida a înregistrat ieri, în cel de-al doilea interval de difuzare, o cotã de piaţã de 18.9% şi un rating mediu de 2.5% la nivelul targetului 18-49 urban. Pe locul secund s-a clasat programul oferit de Kanal D, cu o cotã de piaţã de doar 10.7% şi un rating mediu de 1.4 procente, în vreme ce Pro Tv a ocupat abia cea de-a treia poziţie în clasament.

Şi ieri, telespectatorii au rãmas aproape de Simona Gherghe, aceştia preferând Acces Direct în detrimentul emisiunii “La Mãruţã”. Astfel, Acces Direct a înregistrat ieri un rating mediu de 3.8% şi o cotã de piaţã de 19.3% la nivelul targetului comercial, 18-49 urban, în vreme ce Pro Tv înregistra atunci 3.3% rating şi 16.6% cotã de piaţã. Ierarhia s-a pãstrat şi la nivelul targeturilor all urban şi naţional.

Microbiştii au ales aseară Antena 1, postul care a difuzat în exclusivitate meciul amical de fotbal România-Algeria. În intervalul, 21.33-23:31, Antena 1 a condus detaşat clasamentele de audienţă la nivelul tuturor categoriilor importante de public. Cu un rating mediu de 7.6% şi 19.2% cota de piată pe targetul 18-49 urban, Antena 1 a ocupat prima poziţie în topul audienţelor.

Campionul nopţilor albe, Dan Capatos, a fost şi el întâia alegere a telespectatorilor din targetul comercial, 18-49 urban, peste 217 000 de telespectatorilor urmărind în medie aseară Un show păcătos. Emisiunea a înregistrat ieri un rating mediu de 4.3% şi 20.1% cotă de piaţă, în vreme ce Pro Tv, secundul clasat în topul audienţelor, inregistra atunci abia 2.9% rating şi 13.9% cotă de piaţă.

Sursa:Kantar Media   
Copyright:ARMADATA S.R.L.    
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban si All urban
Perioada 4 iunie 2014   

×