x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Medic de la Spitalul Județean Suceava: Nu avem asistenți, infirmieri, medici care să trateze pacienții

Medic de la Spitalul Județean Suceava: Nu avem asistenți, infirmieri, medici care să trateze pacienții

28 Mar 2020   •   11:51
Medic de la Spitalul Județean Suceava: Nu avem asistenți, infirmieri, medici care să trateze pacienții
Sursa foto: Captura Antena 3

Un medic care lucrează la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava spune că siuaţia legată de lipsa personalului medical este dramatică. Medicul spune că este nevoie urgent în spital de medici, asistenţi şi infirmieri.

Un medic care lucrează la Spitalul Judeţean din Suceava a povestit, pentru MEDIAFAX, despre situaţia dramatică din unitatea sanitară.

Peste 90 de cadre medicale au făcut infecţia cu noul Covid 19 şi sunt acum în autoizolare. Este nevoie urgentă de personal sanitar.

„Situaţia este dramatică din punctul de vedere al personalului, nu avem asistenţi, infirmieri, medici care să trateze pacienţii, încercăm să ne regrupăm, numărăm ostaşii pe care putem să-i ducem la luptă. (...) Avem mare nevoie de ajutor extern, medici din specialităţile infecţioase, pneumologi, medicină internă, omologi, care să ne ajute să supravieţuim”, a declarat medicul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Medicul spune că ajutorul pentru spital a venit din partea voluntarilor: „În principiu au fost voluntari cu şcoala terminată, licenţiaţi. În momentul de faţă este o reorganizare totală, încercăm să vedem câte locuri mai sunt disponibile la spitalul vechi, şi, ulterior, dacă va fi nevoie să facem trecerea la spitalul nou”.

Medicul crede că au fost mulţi pacienţi care au intrat în spital şi nu au spus că vin din zone de risc: „Evident, cam aşa a fost în toată România, vorbesc cu colegi din toată ţara, tuturor le era frică de stigmatizare, adică faptul că ai declarat că vii dintr-o zonă, vei fi stigmatizat. (...) Din păcate este un inamic invizibil, a fost foarte greu de luptat cu acest inamic care nu iartă”.

Potrivit medicului, mulţi colegi aflaţi acum în izolare acasă vor să vină la muncă să ajute, însă nu pot din cauza legislaţiei.

De asemenea, medicul spune că mulţi pacienţi aşteaptă să fie operaţi, însă acest lucru nu e posibil deocamdată din cauza lipsei de personal.

Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Suceava a fost redeschisă vineri, însă pacienţii care vin aici sunt evaluaţi şi apoi trimişi spre alte centre medicale din regiune.

(sursa: Mediafax)

×