Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, pe lângă activitatea din spital de la capul bolnavului, a considerat la fel de importantă informarea onestă despre ceea ce trebuie să facem pentru a preveni boala și a ține sub control pandemia.
„Boala poate însemna forme severe, risc de deces, persistența unor simptome și afecțiuni care să ne perturbe viața în continuare. De aceea, în mod logic, prevenția devine esențială în această bătălie. În plus, știrile false, fake news-urile, complică foarte mult tot acest efort de a depăși cât mai repede pandemia. Este încă o luptă, foarte dificilă, pe care a trebuit și trebuie să o ducem în continuare. Dar, nu ne dăm bătuți. Printr-o informare continuă, din surse avizate, vom ști ce putem face și ce este mai bine pentru noi și pentru cei dragi nouă. Fiecare are dreptul și libertatea să-și aleagă calea, soarta, am spus acest lucru de fiecare dată, dar noi avem datoria să vă informăm corect și clar, astfel încât alegerea voastră să fie în cunoștință de cauză”, menționează medicul.
Potrivit acestuia, nu de puține ori au fost situațiile în care, bolnavi grav, unii pe patul de moarte, regretau că nu au ascultat sfaturile specialiștilor sau că s-au lăsat pradă manipulării și fake news-urilor, dar era prea târziu: „din păcate, vor urma din nou momente dificile foarte curând, când și țara noastră va intra, inevitabil, în al 5-lea val pandemic. Îl vom depăși și pe acesta, dar din nou, cu pierderi de vieți omenești, desi multe dintre aceste pierderi ar putea fi clar evitate dacă deciziile individuale ar fi cele responsabile, încă de pe acum. Depinde de fiecare dintre noi. Cu toate amenințările și intimidările la care uneori am fost supus, vă promit că voi continua să-mi fac datoria conform conștiinței mele și educației, în spiritul valorilor creștine. Dar, totodată, vă rog să facem din nou front comun, să ne înțelegem și să ne sprijinim unii pe alții în această luptă. Fară implicarea voastră responsabilă, nu vom depăși cu bine această pandemie”.
Musta face apel la oameni să aplice în continuare măsurile deja cunoscute prin care se protejează, să se informeze despre noutățile terapeutice apărute și care pot salva viața.
„Păstrăm speranța unui an nou mai bun, care să ne unească spre binele tuturor, care să ne aducă toleranță, încredere și responsabilitate. Avem deja o experiență concretă prin care am trecut împreună, haideți să folosim tot ceea ce ne-a ajutat până acum, tot ceea ce specialiștii încearcă permanent să îmbunătățească legat de mijloacele de eradicare a acestei pandemii și…va fi bine!”, adaugă dr. Virgil Musta.
(sursa: Mediafax)