x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Medici din Buzău, acuzaţi că au pierdut o mână amputată. Doctorii ar fi căutat braţul timp de 45 de minute

Medici din Buzău, acuzaţi că au pierdut o mână amputată. Doctorii ar fi căutat braţul timp de 45 de minute

04 Aug 2014   •   15:02
Medici din Buzău, acuzaţi că au pierdut o mână amputată. Doctorii ar fi căutat braţul timp de 45 de minute

Un bărbat căruia i-a fost amputat un braţ în urma unui accident rutier nu ar fi fost transferat imediat la Bucureşti, pentru că, susţin rudele, medicii au pierdut mâna şi au căutat-o timp de 45 de minute, relatează Digi24. În urma acuzațiilor, a fost deschisă o anchetă la Spitalul Judeţean din Buzău.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău spun că medicul de gardă care l-a văzut pe bărbatul cu mâna amputată a luat legătură cu mai multe spitale din București pentru a fi transferat în Capitală și operat, însă medicii au refuzat transferul pe motiv că nu există echipă de reimplantare.

Până la urmă pacientul a fost transferat la Spitalul Universitar din București, nu înainte ca medicii de la Buzău să-i fi cauterizat rana.

Avocatul bărbatului susține că la București, medicii i-au spus pacientului că nu-i mai pot face nimic, din cauză că nu a fost transferat în regim de urgență împreună cu fișa medicală, ci a fost adus de la Buzău prin transfer.

Victima are nevoie acum de chirurgie plastică și reparatorie pentru protezare.

×