x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Medierea ar putea deveni obligatorie în divorţuri

Medierea ar putea deveni obligatorie în divorţuri

de Monica Iordache Apostol    |    27 Mar 2011   •   14:34

Deputatul PNL Alina Gorghiu intenţionează să introducă un proiect legislativ prin care medierea să devină o soluţie obligatorie în cazul litigiilor din domeniul dreptului familiei şI în cazul unora dintre litigiile comerciale. ''Există reţete în Uniunea Europeană, avem modele de preluat, fie că vom impune obligativitatea pe litigiile de familie, cum avem în Franţa, sau pe litigii comerciale, până într-un anumit cuantum. Dar cred că lucrul acesta se va simţi ca necesar în viitorul an'', a precizat Gorghiu în cadrul dezbaterii ''Medierea, metodă alternativă modernă la justiţia clasică'', desfăşurată la Palatul Parlamentului. Deputatul PNL a argumentat că în perioadă de criză economică, medierea are avantaje financiare incontestabile scutind părţile de un proces costisitor.

×