x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Memoriu la Parchet - PRM s-a luat de averea lui Berceanu

Memoriu la Parchet - PRM s-a luat de averea lui Berceanu

de Violeta Fotache    |    19 Apr 2006   •   00:00

Deputata PRM Lia Olguta Vasilescu a facut ieri demersuri pentru ca ministrul Justitiei ori procurorul general sa ceara declansarea verificarii averii senatorului PD Radu Berceanu.

DOSAR. Deputata a depus, in acest sens, memorii la ambele institutii conduse de Monica Macovei si, respectiv, de Ilie Botos. "Radu Berceanu nu si-a trecut in declaratie decat o firma - SC AVI, or, eu am demonstrat prin dosarul depus ca el are mai multe firme in care are calitatea nu numai de asociat si actionar, dar si de administrator", a declarat ieri Lia Olguta Vasilescu, iesind de la Parchet. Deputata a mai aratat ca, din acest motiv, Berceanu nu ar fi compatibil cu functia de senator. Ea a precizat ca va depune la Biroul Permanent al Senatului o adresa prin care va ruga sa se constate incompatibilitatea lui Radu Berceanu cu functia de senator al Romaniei. "Sesizarea depusa la Parchet de deputata va fi data in lucru", ne-a declarat ieri purtatorul de cuvant al Ministerului Public, procurorul Simona Frolu. Contactat telefonic, Radu Berceanu a negat acuzatiile: "Nu am uitat sa scriu nimic in declaratia de avere si nici in cea de interese. Nu am calitatea de administrator nicaieri, la nici o firma. Nu am nimic impotriva sa ma controleze acea comisie la avere, ba chiar sunt bucuros!". (Violeta Fotache)

×
Subiecte în articol: observator Berceanu