x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mesaje pentru SIMONA HALEP. Ce i-au transmis Nadia, Gabi Szabo, Victor Ponta

Mesaje pentru SIMONA HALEP. Ce i-au transmis Nadia, Gabi Szabo, Victor Ponta

de Agerpres    |    08 Iun 2014   •   10:24
Mesaje pentru SIMONA HALEP. Ce i-au transmis Nadia, Gabi Szabo, Victor Ponta

Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a scris pe contul său de Facebook că Simona Halep este ''învingătoarea noastră'', sâmbătă, după ce jucătoarea de tenis a pierdut finala turneului de la Roland Garros.

''Simona, a fost un meci incredibil! Ai luptat cum nu mulţi pot să o facă şi ai dat dovadă de cele mai nobile virtuţi ale unui sportiv! Tu eşti învingătoarea noastră!'', a scris fosta mare atletă în reţeaua de socializare.

Halep a fost învinsă de rusoaica Maria Şarapova, cu 6-4, 6-7 (5), 6-4, după trei ore şi două minute de joc, în prima sa finală de Mare Şlem, la Roland Garros.

Halep a fost prima româncă în finala turneului parizian după o pauză de 34 de ani.

Citeşte şi Boris Becker: "Mare respect pentru Simona Halep"

Fosta mare gimnastă română Nadia Comăneci a scris pe contul său de Facebook că Simona Halep a făcut istorie, sâmbătă.

''Ce performanţă! România este mândră de tine, Simona. Azi ai făcut istorie. Mulţumim!'', a scris campioana olimpică de la Montreal în reţeaua de socializare.

Premierul Victor Ponta a afirmă că Simona Halep a fost ''absolut extraordinară'', într-un mesaj postat sâmbătă pe contul său de Facebook.

''Azi Simona Halep a fost absolut extraordinară, un exemplu de voinţă, curaj şi mândrie! Rezultatul acestei finale istorice nu mai contează - Simona a fost cea mai bună, cea mai aplaudată şi cea mai iubită! Pentru miile de romani din Arenă şi milioanele de acasă Simona este de acum un motiv de mândrie şi un model de urmat! Mulţumim Simona!'', scrie premierul în reţeaua de socializare.

Jucătoarea română de tenis a fost felicitată pentru finala jucată la Roland Garros şi de căpitanul echipei naţionale de fotbal, atacantul Ciprian Marica, de clubul de fotbal Steaua, dar şi de boxerul Cristian Ciocan, campion european la categoria grea, în mesaje postate pe Facebook.

''Păcat! Doar pentru munca ta, titanică, pentru sacrificiile pe care le-ai făcut! În fiecare secundă m-am simţit aşa de mândru că sunt român, ca atunci când ascult imnul! Bravoooo Simona!'', a scris Marica în reţeaua de socializare.

''Felicitări pentru jocul extraordinar din finala de la Roland Garros, Simona! Suntem mândri de tine!'', a fost mesajul clubului Steaua.

Campionul european la box a scris, la rândul său: ''Respect Simona şi multă bafta în continuare!''

×
Subiecte în articol: simona halep halep roland garros