Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, din oraşul Sfântu Gheorghe, anunţă lansarea proiectului destinat copiilor: „Meştereşte cu noi vara!”.
Atelierele şi activităţile vor avea loc la sediul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, din str. Gábor Aron nr. 16. Acestea se vor organiza în aer liber, în măsura în care condiţiile meteo permit acest lucru (dacă nu, vor avea loc în sala-atelier din cadrul muzeului), în zilele de 20-21-22 august 2014, în intervalul orar 10:00 – 11:30. Atelierele vor avea loc de miercuri până vineri şi vor avea o durată de 90 de minute fiecare. Activităţile se adresează copiilor cu vârsta de peste 5 ani. Iată câteva dintre activităţile propuse: cum se fac jucăriile din lut, joc tradiţional în aer liber, pictură pe vase ceramice şi pe figurină din gips, atelier de realizat propria păpuşă pe lingura de lemn şi altele.
Toţi participanţii vor fi coordonaţi şi supravegheaţi de specialiştii din cadrul muzeului. Pe lângă acestea vor fi iniţiate şi o serie de activităţi conexe, activităţi educativ-creative, menite să dezvolte creativitatea, îndemânarea şi abilităţile de comunicare ale copiilor participanţi.
Obiectele confecţionate de copii şi tineri în cadrul atelierelor vor fi luate acasă de către aceştia la terminarea atelierului. (Carmen Anghel)