x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MICA UNIRE - Spectacolul folcloric de la Iaşi, anulat în semn de respect pentru victimele tragediei din Apuseni

MICA UNIRE - Spectacolul folcloric de la Iaşi, anulat în semn de respect pentru victimele tragediei din Apuseni

24 Ian 2014   •   07:51
MICA UNIRE - Spectacolul folcloric de la Iaşi, anulat în semn de respect pentru victimele tragediei din Apuseni

Conducerea Primăriei Municipiului Iaşi a anunţat anularea concertului de muzică folclorică programat să se desfăşoare vineri, în Piaţa Unirii, pentru a marca 155 de ani de la înfăptuirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească, motivul schimbării fiind respectul faţă de victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a spus că schimbarea programului manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie se datorează tragediei care a avut loc luni, 20 ianuarie. Totodată, municipalitatea ieşeană transmite sincere condoleanţe familiilor îndoliate.

"În acest context, am decis anularea concertului de muzică folclorică programat în Piaţa Unirii. Ziua de 24 ianuarie rămâne o sărbătoare de suflet a ieşenilor şi a tuturor românilor, dar nu putem ignora drama care a zguduit întreaga ţară", a declarat primarul Gheorghe Nichita.

Primăria Municipiului Iaşi îi aşteaptă pe ieşeni în Piaţa Unirii, pentru a celebra Mica Unire, restul programului, exceptând concertul, rămânând valabil.

"Îi rog pe ieşeni să înţeleagă faptul că, în acest an, pe 24 ianuarie celebrăm atât momentul 1859, dar îi omagiem şi pe cei care s-au sacrificat pentru binele semenilor. De aceea, facem un apel către toţi participanţii la manifestările din Piaţa Unirii să aibă un comportament adecvat unor asemenea situaţii deosebite. îi aşteptăm pe ieşeni la toate celelalte momente anunţate în programul oficial", a spus primarul Gheorghe Nichita.

Municipalitatea ieşeană a anunţat în urmă cu câteva zile că va organiza vineri, un spectacol de muzică populară, oferind 10.000 de porţii cu fasole cu cârnăciori şi vin fiert pentru a marca 155 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească. Între 9.30 şi 10.30 pe o scena amplasată în Piaţa Unirii trebuiau să cânte Sofia Vicoveanca, Daniela Condurache, Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş.

La evenimentele din Piaţa Unirii este aşteptat să participe premierul Victor Ponta, preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ministrul de Interne, Radu Stroe, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, precum şi ministrul pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova.

Manifestările vor fi deschise de Onorul militar prezentat de Armata Română, la intonarea Imnului Naţional şi de ceremonialul religios.

Oficialităţile centrale şi locale vor susţine la ora 11.00 discursuri în prezenţa cetăţenilor veniţi în Piaţa Unirii din Iaşi, dar şi a preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, precum şi vice-prim-miniştrilor Liviu Dragnea, Daniel Chiţoiu şi Gabriel Oprea.

×