x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mihai Chiţac se află în carantină la Penitenciarul Rahova

Mihai Chiţac se află în carantină la Penitenciarul Rahova

22 Iul 2009   •   00:00

Fostul general Mihai Chiţac a venit din întreruperea pedepsei, astăzi, la Penitenciarul Rahova, unde se va afla într-o perioadă de carantină timp de 21 de zile, a afirmat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, Mihai Mitrănescu.



El a precizat că în perioada de carantină deţinuţilor li se fac analize uzuale şi că, după acest interval, persoanele private de libertate sunt mutate din secţia pentru carantină în secţia de detenţie, scrie Agerpres.

Conform Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), în perioada de carantină şi observare se studiază comportamentul şi personalitatea persoanelor private de libertate, se efectuează examene medicale, activităţi de educaţie sanitară, examene psihologice, se evaluează necesităţile educaţionale, mediul socio-cultural de provenienţă, în scopul formulării diagnosticului şi prognozei criminologice, precum şi gradul de adaptabilitate la privarea de libertate.

Serviciul de educaţie şi intervenţie psihosocială întocmeşte şi urmăreşte punerea în aplicare, pentru fiecare persoană privată de libertate nou-primită, planul de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, prin care se precizează activităţile şi programele în care aceasta urmează a fi inclusă pe perioada deţinerii, document care se completează şi se modifică ori de câte ori este necesar, a adăugat ANP.

Mihai Chiţac a ieşit, pe 21 iunie, din Spitalul Penitenciar Bucureşti Jilava. El a declarat atunci că, pe 22 iunie, trebuie să se interneze pentru începerea investigaţiilor în vederea eliminării splinei.

Fostul general s-a internat pe 22 iunie în Spitalul Floreasca, a fost supus mai multor investigaţii, iar specialiştii hematologi au decis că nu poate fi operat de splină.

Concluziile Clinicii de Hematologie a Institutului Clinic Fundeni relevă că splenectomia, ca metodă terapeutică, nu este recomandată la momentul actual al afecţiunii lui Chiţac. Oportunitatea unei intervenţii chirurgicale în sfera cardiovasculară va trebui stabilită într-o clinică de profil, ţinându-se cont de stadiul actual al bolii hematologice.

Fostul general a fost externat pe 1 iulie de la Clinica de Chirurgie Generală a Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Magistraţi ai Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti (TMTB) au decis, pe 17 iunie, să-l elibereze, pentru o lună, din închisoare pe Mihai Chiţac, după ce acesta a depus o cerere de întrerupere, din motive medicale, a executării pedepsei de 15 ani de închisoare pentru reprimarea revoluţiei de la Timişoara.

Magistraţii au decis întreruperea executării pedepsei lui Mihai Chiţac pentru o lună, începând cu data de 21 iunie, pentru ca acesta să-şi facă operaţia de extirpare a splinei, programate pentru a doua zi.

În cadrul şedinţei de judecată, instanţa a luat act de adresa înaintată de Spitalul de Urgenţă Floreasca, în care se arată că Mihai Chiţac a fost programat pentru o intervenţie chirurgicală pe 22 iunie.

Procurorul de şedinţă a cerut respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, motivând că Institutul de Medicină Legală nu a precizat dacă bolile de care suferă Chiţac îl pun în imposibilitatea de a executa pedeapsa, însă, fiind vorba de o urgenţă, a propus instanţei internarea sub pază pentru operaţie a fostului general.

Pe 9 iunie, TMTB a amânat dosarul în care fostul general Mihai Chiţac solicita întreruperea executării pedepsei, deoarece a constatat că acesta nu fusese programat de Spitalul Penitenciarului Jilava, locul unde se află încarcerat, pentru o intervenţie chirurgicală la splină la Spitalul Floreasca.

Medicul Şerban Brădişteanu i-a recomandat lui Chiţac efectuarea unei duble operaţii la splină şi pe cord.

Mihai Chiţac a mai beneficiat de o întrerupere a executării pedepsei, în perioada 29 decembrie 2008 - 29 martie 2009, pentru a se opera la inimă, dar intervenţia nu s-a efectuat, din cauza unor complicaţii medicale.

Potrivit raportului INML, Mihai Chiţac ar trebui operat, el suferind de diverse boli: cardiopatie ischemică cronică, angor de efort şi de repaus, leziuni coronariene şi altele, indicaţia fiind de intervenţie chirurgicală de revascularizare miocardică.

El mai suferă de hipertensiune arterială esenţială severă, stenoză aortică, aritmie, insuficienţă cardiacă, diabet zaharat, dislipidemie, trombocitopenie, adenom prostată.

Potrivit raportului, patologia cardio-vasculară pe care o prezintă Mihai Chiţac este severă, cu evoluţie imprevizibilă, susceptibilă de complicaţii redutabile, posibil mortale, ce pot apărea indiferent dacă acesta se află sau nu în detenţie, dar în mod sigur în lipsa unei asistenţe medicale de specialitate. (Mihai Chiţac se află în carantină la Penitenciarul Rahova
    
Bucureşti, 22 iul /Agerpres/ - Fostul general Mihai Chiţac a venit din întreruperea pedepsei, miercuri, la Penitenciarul Rahova, unde se va afla într-o perioadă de carantină timp de 21 de zile, a afirmat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, Mihai Mitrănescu.

El a precizat că în perioada de carantină deţinuţilor li se fac analize uzuale şi că, după acest interval, persoanele private de libertate sunt mutate din secţia pentru carantină în secţia de detenţie.

Conform Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), în perioada de carantină şi observare se studiază comportamentul şi personalitatea persoanelor private de libertate, se efectuează examene medicale, activităţi de educaţie sanitară, examene psihologice, se evaluează necesităţile educaţionale, mediul socio-cultural de provenienţă, în scopul formulării diagnosticului şi prognozei criminologice, precum şi gradul de adaptabilitate la privarea de libertate.

Serviciul de educaţie şi intervenţie psihosocială întocmeşte şi urmăreşte punerea în aplicare, pentru fiecare persoană privată de libertate nou-primită, planul de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, prin care se precizează activităţile şi programele în care aceasta urmează a fi inclusă pe perioada deţinerii, document care se completează şi se modifică ori de câte ori este necesar, a adăugat ANP.

Mihai Chiţac a ieşit, pe 21 iunie, din Spitalul Penitenciar Bucureşti Jilava. El a declarat atunci că, pe 22 iunie, trebuie să se interneze pentru începerea investigaţiilor în vederea eliminării splinei.

Fostul general s-a internat pe 22 iunie în Spitalul Floreasca, a fost supus mai multor investigaţii, iar specialiştii hematologi au decis că nu poate fi operat de splină.

Concluziile Clinicii de Hematologie a Institutului Clinic Fundeni relevă că splenectomia, ca metodă terapeutică, nu este recomandată la momentul actual al afecţiunii lui Chiţac. Oportunitatea unei intervenţii chirurgicale în sfera cardiovasculară va trebui stabilită într-o clinică de profil, ţinându-se cont de stadiul actual al bolii hematologice.

Fostul general a fost externat pe 1 iulie de la Clinica de Chirurgie Generală a Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Magistraţi ai Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti (TMTB) au decis, pe 17 iunie, să-l elibereze, pentru o lună, din închisoare pe Mihai Chiţac, după ce acesta a depus o cerere de întrerupere, din motive medicale, a executării pedepsei de 15 ani de închisoare pentru reprimarea revoluţiei de la Timişoara.

Magistraţii au decis întreruperea executării pedepsei lui Mihai Chiţac pentru o lună, începând cu data de 21 iunie, pentru ca acesta să-şi facă operaţia de extirpare a splinei, programate pentru a doua zi.

În cadrul şedinţei de judecată, instanţa a luat act de adresa înaintată de Spitalul de Urgenţă Floreasca, în care se arată că Mihai Chiţac a fost programat pentru o intervenţie chirurgicală pe 22 iunie.

Procurorul de şedinţă a cerut respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, motivând că Institutul de Medicină Legală nu a precizat dacă bolile de care suferă Chiţac îl pun în imposibilitatea de a executa pedeapsa, însă, fiind vorba de o urgenţă, a propus instanţei internarea sub pază pentru operaţie a fostului general.

Pe 9 iunie, TMTB a amânat dosarul în care fostul general Mihai Chiţac solicita întreruperea executării pedepsei, deoarece a constatat că acesta nu fusese programat de Spitalul Penitenciarului Jilava, locul unde se află încarcerat, pentru o intervenţie chirurgicală la splină la Spitalul Floreasca.

Medicul Şerban Brădişteanu i-a recomandat lui Chiţac efectuarea unei duble operaţii la splină şi pe cord.

Mihai Chiţac a mai beneficiat de o întrerupere a executării pedepsei, în perioada 29 decembrie 2008 - 29 martie 2009, pentru a se opera la inimă, dar intervenţia nu s-a efectuat, din cauza unor complicaţii medicale.

Potrivit raportului INML, Mihai Chiţac ar trebui operat, el suferind de diverse boli: cardiopatie ischemică cronică, angor de efort şi de repaus, leziuni coronariene şi altele, indicaţia fiind de intervenţie chirurgicală de revascularizare miocardică.

El mai suferă de hipertensiune arterială esenţială severă, stenoză aortică, aritmie, insuficienţă cardiacă, diabet zaharat, dislipidemie, trombocitopenie, adenom prostată.

Potrivit raportului, patologia cardio-vasculară pe care o prezintă Mihai Chiţac este severă, cu evoluţie imprevizibilă, susceptibilă de complicaţii redutabile, posibil mortale, ce pot apărea indiferent dacă acesta se află sau nu în detenţie, dar în mod sigur în lipsa unei asistenţe medicale de specialitate. (V.A.)

×