x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mii de apeluri la 112, în contextul valurilor de caniculă. Ziua cu cele mai multe apeluri

Mii de apeluri la 112, în contextul valurilor de caniculă. Ziua cu cele mai multe apeluri

de Redacția Jurnalul    |    25 Iul 2023   •   12:15
Mii de apeluri la 112, în contextul valurilor de caniculă. Ziua cu cele mai multe apeluri
Sursa foto: Hepta

În perioada 1 – 23 iulie, la nivel național, operatorii STS ai Serviciul de urgență 112 au preluat 783.969 de apeluri, din care 396.690 (50,60%) au constituit cazuri de urgență. Dintre acestea, 183.833 au fost urgențe medicale (46,34%).

Cele mai multe solicitări medicale s-au înregistrat în data de 17 iulie a.c., când peste 7.504 de apelanți au sesizat probleme clasificate de către operatorii 112 în categorii precum probleme respiratorii severe, persoane conștiente căzute în locuri publice/cu probleme medicale în locuri publice, accidente determinate de caniculă/hipertermie/temperaturi extreme, respectiv urgențe medicale diverse, ceea ce reprezintă 5 apeluri în fiecare minut.

Încărcarea cea mai mare a activității Serviciului de urgență 112 s-a resimțit în județele din sudul și vestul României, vizate de temperaturi extreme și indice de disconfort ridicat.

Totodată, de la începutul lunii iulie s-au intensificat apelurile de urgență care anunță arderi necontrolate și incendii de vegetație uscată. Astfel, luna aceasta au fost anunțate la 112 3.071 astfel de evenimente.

Serviciul de Telecomunicații Speciale a luat în această perioadă mai multe măsuri tehnice și operaționale pentru a asigura transferul cu rapiditate al fiecărui caz către agențiile responsabile – Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție, Jandarmerie, Salvamont. În medie, operatorii STS preiau apelurile la 112 în 4 secunde.

Astfel, sunt adaptate permanent fluxurile de lucru între operatorii STS și dispecerii agențiilor de intervenție și se suplimentează, după caz, numărul de operatori în intervalele orare cu aflux de apeluri, informează STS.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: apeluri 112 val canicula