x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mii de tone de alge au fost adunate de pe plaje

Mii de tone de alge au fost adunate de pe plaje

25 Iul 2020   •   10:59
Mii de tone de alge au fost adunate de pe plaje

Turiştii vor găsi la malul mării nisip nivelat și plaje curăţate de alge, transmite Admnistraţia Naţională „Apele Române”. Mii de tone de alge au fost adunate de pe plaje.

De la începutul lunii iulie, 4.000 de tone de alge au fost strânse pe plajele românești. S-au dat, într-o singură săptămână, și 30 amenzi în valoare de peste 500 mii lei operatorilor.

„Pentru operațiunile de îndepărtare a algelor, am văzut o mobilizare exemplară din partea colegilor mei și vreau sa îi felicit pe această cale pentru munca depusă și perseverență. Le-am solicitat să fie vigilenți ca până acum și, pe toate suprafețele de plajă pentru care există contracte de închiriere, să aplice sancțiuni, acolo unde constată abateri de la litera legii”, declară Ervin Molnar, directorul general al ANAR.

„Turiștii vor găsi un nisip nivelat, iar linia țărmului va fi curată și primitoare”, adaugă acesta.

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral are zilnic, pe timpul nopții, activități de îndepărtare a algelor, iar pe celalalte porțiuni, care sunt închiriate, operatorii au sarcina de a asigura igienizarea plajelor.

Pentru curățarea țărmului, ABADL a folosit 20 de utilaje și a implicat 30 de oameni.

De la începutul lunii februarie și până în prezent, de la Năvodari până la Vama Veche au fost colectate 8000 de tone de alge de pe toată lungimea litoralului românesc.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alge plaja