x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Mediului alocă bani pentru împușcarea urșilor. Refuză să-i hrănească pentru a-i înfometa

Ministrul Mediului alocă bani pentru împușcarea urșilor. Refuză să-i hrănească pentru a-i înfometa

22 Iul 2021   •   13:43
Ministrul Mediului alocă bani pentru împușcarea urșilor. Refuză să-i hrănească pentru a-i înfometa

Deși în trecut exista un fond cinegetic pentru asigurarea hranei animalelor sălbatice și conservarea faunei naționale, actualul ministru al Mediului nu știe sau nu dorește acest lucru și lasă urșii să flămânzească și să ajungă înfometați în habitatele umane. Se pune astfel în pericol viața oamenilor și se deschide calea împușcării animalelor sălbatice, care, în mod normal, ar trebui protejate. 

Barna Tanczos consideră că transformă pădurea într-o fermă de urși dacă le asigură hrana. 

"Pregătim Hotărârea de Guvern prin care hrănirea urşilor în intravilan sau în apropierea localităţilor se va interzice şi vor fi sancţiuni mai mari pentru cei care nu respectă aceste interdicţii. În paralel, încă din februarie, am lansat licitaţia pentru estimarea populaţiei de urs prin măsurile clasice. Pentru a prezenta orice măsură de prevenţie în faţa Comisiei trebuie să avem acest trend al populaţiei de urs, dacă a scăzut sau a crescut. Noi putem trage câteva concluzii în urma apelurilor la 112, în urma dosarelor de pagubă, în urma atacurilor la om, dar aceste sunt concluzii indirecte, neavând acel studiu Cei care spun că se pricep cel mai bine la urşi spun că hrănirea urşilor în pădure înseamnă transformarea pădurii într-o fermă de urşi şi generarea automată a unei populaţii şi mai mari. Timpul pierdut cinci ani de zile nu se va recupera în şase luni, cu siguranţă. Pentru noi cel mai important lucru este studiul să vedem unde suntem acum. Pas cu pas lucrurile pot fi rezolvate, dar cel mai important lucru este să ştim unde suntem acum. Am semnat contractul de finanţare şi începem evaluarea pe baze ştiinţifice", a spus Tanczos.

Guvernul a aprobat, ieri, ordonanța de urgență privind metodele de intervenţie pentru ursul brun, care lasă la latitudinea echipelor împușcarea sau nu a urșilor. 

Echipa de intervenţie este formată din: primarul/viceprimarul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul; personalul structurilor de jandarmi competente teritorial, aflat în serviciu în zona unde a fost semnalată prezenţa exemplarului de urs; personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului care a încheiat contract de permanenţă cu unitatea administrativ-teritorială pentru asigurarea serviciilor de specialitate prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, în zona unde s-a produs evenimentul; medicul veterinar.

Eutanasierea sau împuşcarea urșilor se face în următoarele situaţii: dacă intervenţiile prin metoda alungării, respectiv a tranchilizării şi relocării nu dau rezultate şi gradul de risc se modifică la nivel mare conform procedurii de evaluare a riscului; dacă siguranţa şi securitatea persoanelor sau a bunurilor de orice fel aparţinând acestora sunt puse în pericol; dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol; în cazul în care exemplarul de urs în cauză se răneşte în cursul acţiunii de intervenţie şi nu sunt identificate alte soluţii conform prezentei ordonanţe de urgenţă; dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată şi nu sunt identificate alte soluţii; dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viaţa.

Costurile privind intervenţia se achită de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia s-a efectuat intervenţia în baza contractului de prestări servicii încheiat cu medicul veterinar de liberă practică. Se decontează de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în limita tarifelor standard stabilite prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor.

Ministerul de resport este dispus astfel să cheltuie fonduri cu împușcarea urșilor dar nu dorește să aloce bani pentru asigurarea unor condiții bune de viață acestor animale sălbatice.

×
Subiecte în articol: urşi barna tanczos