Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi seara, că, la acest moment, se estimează un vârf al numărului de cazuri de persoane cu COVID-19 de circa 10.000-12.000, care însă se poate modifica, în funcţie de evoluţia din următoarele două săptămâni, considerate "grele".
"Rămânem în registrul celor 10-12.000 de cazuri, la vârf, dar acest număr se poate modifica, în perioada următoare. Avem două săptămâni grele, urmând ca după trei săptămâni să vedem efectul celor două săptămâni ca număr de cazuri. Noi sperăm ca acest număr de cazuri să nu fie crescut violent", a afirmat Nelu Tătaru, la un post TV.
El a spus că, în acest moment, în funcţie de afluxul românilor din afara ţării, precum şi de evoluţia focarelor, există o creştere moderată a numărului de cazuri de la o zi la alta, precum şi o creştere moderată a numărului de cazuri critice, care necesită ventilaţie.
"Noi suntem pregătiţi pentru fiecare pas pe care îl trecem. În funcţie de evoluţie, putem spune cât poate suporta sistemul sanitar românesc. Noi suntem pregătiţi (...) pentru un anumit număr de cazuri critice. Avem în acest moment 1.723 de paturi de ATI complet utilate, 1.723 de ventilatoare. În cazurile critice, tocmai accesul la ventilatoare este cel care face diferenţa. Nu avem deocamdată foarte multe cazuri pe terapie intensivă sau pe ventilator. Suntem pregătiţi în acest moment pentru numărul de cazuri pe care îl avem, suntem pregătiţi să facem faţă. Rămâne ca evoluţia, explozia sau nu a unui număr de cazuri critice să ne arate în ce măsură sistemul sanitar vibrează sau ajunge la o saturaţie", a precizat Tătaru.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat duminică după-amiaza că lista de așteptare pe platforma de programare pentru vaccinare va fi disponibilă din 15 martie.
„Din 15 martie,...
Protestele din Republica Myanmar s-au soldat cu focuri de armă, răniți și arestați. În mai multe orașe din țară au avut loc manifestații împotriva dictaturii militare instaurată după lovitura de stat...
Liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, a fost transferat într-un penitenciar situat la circa 100 de kilometri est de Moscova, anunţă Comisia de Monitorizare Penală, citată de...
Autorităţile din Hong Kong au decis inculparea a 47 de activişti prodemocraţie, în baza noii legi privind siguranţa naţională, impusă de regimul comunist de la Beijing în regiunea semiautonmă...
Rezultate Loto 6/49. Duminică, 28 februarie, Au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 25 februarie, Loteria Romana a acordat 17.630...
Germania introduce restricții severe la frontiera cu Franța, după ce Institutul Robert Koch pentru controlul bolilor a semnalat aparițiune unor zone unde transmiterea virusului SARS-CoV-2 este îngrijorătoare,...
În ultimele 24 de ore au fost vaccinate în România 11.136 de persoane și au fost înregistrate 85 de reacții adverse, transmite Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea ...
Circa 150.000 de programări au fost efectuate în ultimele două zile pentru cele 130 de cabinete care se deschid luni, în țară, pentru vaccinarea persoanelor vulnerabile cu serul produs de Pfizer/BioNTech,...
Un incendiu a izbucnit la lumânărarul situat în curtea Bisericii "Sf. Ioan Botezătorul" din Vulturu de Sus, județul Vrancea. Acesta a f ost localizat și lichidat în mai puțin de 30 de minute.
Pentru...
Premierul ungar Viktor Orban s-a imunizat cu Sinopharm împotriva infecției cu COVID-19. Acesta a postat pe Facebook imagini din momentul administrării tratamentului.
„Sunt vaccinat”, a scris...
Patru mașini au fost implicate într-un accident pe Autostrada Soarelui, în apropierea localității Cernica, județul Ilfov. Traficul în zonă este restricționat, transmite Centrul Infotrafic din...
O nouă tranșă, cu 214.110 doze de vaccin produs de Pfizer/BioNTech vor ajunge, luni, în România. Acestea vor fi livrate, pe cale aeriană, pe aeroporturile Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara,...
Majorarea alocațiilor de stat pentru copii va duce la depășirea deficitului bugetar pe care guvernul l-a stabilit pentru acest an, după cum a explicat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
"Bugetul a...
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" va protesta timp de două zile în fața Parlamentului împotriva Legii bugetului de stat pe 2021. Manifestația se va desfășura în timpul dezbaterii actului normativ pentru a...
Până astăzi, 28 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 801.994 de cazuri de persoane infectate cu COVD-19. Dintre aceștia, 740.352 de pacienți au fost declarați vindecați.
Față de ultima...