„Stimații mei prieteni, prima jumătate a acestui an a fost cea mai rea perioadă a vieții mele datorate aparițeie unei grave și foarte periculoase probleme de sănătate.
Acum sunt bine. Bunul Dumnezeu m-a salvat. M-a salvat dându-mi șansa de a fi diagnosticat și operat de eminentul medic chirurg profesor universitar dr. Mircea Beuran. Mulțumesc cu recunoștință dominiei sale și colectivului pe care îl conduce la Spitalul Floreasca.
De asemenea, mulțumesc domnilor medici dr. Dan Jinga și dr. Liviu Stoleru pentru modul admirabil în care au elaborat și condus procesele de chimio și radio terapie.
Vă mulțumesc și dumneavoastră, stmați prieteni pentru mesajele de sănătate și încurajare. Aștept cu nerăbdare să ne revedem în spațiul dialogului și analizei economice”, scrie Mircea Coșea.
Profesorul de la ASE, fost ministru, a vorbit de tratamentul dur pe care l-a urmat.
„A fost foarte greu, a spus prof. Mircea Coșea pentru DCNews, mai ales în perioada în care am făcut chimio și radioterapie. Dar, am încercat să nu renunț la intervențiile publice, la analizele economice, pentru că activitatea, munca mă ține în priză, mă motivează să merg mai departe. Nu am vrut să fac vâlvă, să discut public despre situația mea de sănătate, dar acum am considerat că trebuie să mulțumesc unor oameni deosebiți, salvatori de vieți, de aceea am făcut această postare. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, fie că au știu, fie că au aflat abia acum, sper să ne revedem cât de curând, o să încep să reapar în spațiul public, după această șansă primită de la viață”, a spus prof. Coșea.
Citește pe Antena3.roȘefa partidului lui Călin Georgescu, reacție violentă în fața jurnaliștilor, în prima zi în Parlament
Născut în 9 iunie 1942, Mircea Coșea este un om politic, economist, diplomat, eseist, jurnalist și profesor român. El a fost membru al Camerei Deputaților și al Parlamentului European.
Între 1993 și 1997, a fost ministru de stat în cabinetul Nicolae Văcăroiu, și membru al Consiliului pentru Coordonare, Strategie și Reformă Economică, iar apoi secretar de stat în Ministerul de Finanțe, numărându-se printre inițiatorii strategiilor de privatizare în masă.
Coșea a absolvit ASE în 1965, și-a continuat studiile la Istituto di Studi per lo Sviluppo Economico din Italia, iar ulterior și-a luat doctoratul. A reprezentat România la Comisia Economică pentru Europa a Națiunilor Unite din Geneva între 1973 și 1980. Este profesor la Facultatea de Economie Generală, parte a Academiei de Studii Economice (ASE), și la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir (UCDC), fiind șef al Departamentului de Integrare Europeană a UCDC.