x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Miss la scoala

Miss la scoala

de Crina Dunca    |    03 Oct 2006   •   00:00
Miss la scoala

Ioana Boitor, satmareanca de 17 ani care a ocupat locul al doilea la concursul Miss World, desfasurat sambata la Varsovia, s-a intors, duminica noaptea acasa.

Tanara care a cucerit si titlul de Miss Europa de Sud, era insotita de parinti si a fost asteptata cu flori, la punctul de trecere a frontierei Petea, de rude, prieteni foarte apropiati, dar si de prefectul de Satu-Mare, Radu Bud.

REVENIRE. Ieri-dimineata, Ioana Boitor a fost pentru prima data la liceu de la inceptul anului scolar, fiind si aici primita cu flori, de colegi si de profesori. Ioana este eleva in clasa XI-a la matematica-informatica intensiv, la Colegiul National "Mihai Eminescu", cel mai bine cotat liceu din judetul Satu-Mare. Prima zi de scoala a fost insa foarte agitata, cursurile derulandu-se printre interviurile pe care le-a acordat posturilor tv si ziarelor locale si centrale. Toti colegii din liceu au abordat-o in pauze pentru a o felicita. Ioana este apreciata si de colegi, care spun despre ea ca este o fata normala la varsta ei, fara aere de vedeta. Ea este vazuta de profesori ca fiind "o persoana echilibrata, serioasa si modesta, fara fite intr-un liceu in care multi dintre elevi vin la scoala cu BMW X5 si cu telefoane mobile de 500 de euro". Directorul Colegiului "Mihai Eminescu", Ioan Pop, a caracterizat-o ca o "eleva de mijloc, in cea mai buna clasa a liceului". Ioana este si in echipa de baschet a scolii, iar dupa succesul de la Varsovia a fost desemnata presedinta juriului la Miss Boboc, care va avea loc luna viitoare.

ECHILIBRU. La 17 ani, Ioana este constienta ca va trebui sa mentina un echilibru intre scoala si noua cariera in domeniul modellingului. La 24 noiembrie va pleca intr-un turneu prin Europa, alaturi de alte concurente la Miss World, drept premiu obtinut pentru performanta sa. Tanara satmareanca spune ca inca nu a fost contactata de nici o agentie de modelling internationala. Ea tine insa mult sa-si continue studiile la Colegiul "Mihai Eminescu", iar dupa terminarea liceului sa dea la la arhitectura. Titlul castigat la Varsovia a luat prin suprindere un oras intreg, ascensiunea ei fiind fulminanta. Tanara s-a apucat de modelling abia anul acesta, in luna iulie, cand la sugestia patronului unei agentii de modele din Satu-Mare, care a vazut-o jucand baschet, a participat la un casting la Cluj. Dupa doar trei luni a ocupat locul II la Miss World, cea mai buna performanta obtinuta de Romania la un concurs de acest gen.

DE FAMILIE BUNA
Ioana provine dintr-o familie cu o situatie financiara peste medie. Parintii fetei lucreaza la o fabrica de mobila din Satu-Mare, axata in special pe productia de scaune pentru export. Patronul firmei este unchiul Ioanei, Gavril Suta, unul dintre cei mai cunoscuti afaceristi din industria mobilei din Satu-Mare. Tatal fetei, Mircea Boitor, este director comercial la fabrica, iar mama sa, Mirela (sora patronului), este director de export. Mai mult, prefectul judetului Satu Mare, Radu Bud, a tinut sa o astepte la intrarea in tara pe Ioana, colega de clasa cu baiatul sau. Prefectul i-a transmis cele mai bune ganduri din partea primului ministru.

FLORI. De pe scena din Varsovia la Vama Petea, unde a fost asteptata de rude si imbratisata de prefect
×
Subiecte în articol: observator ioan miss