x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Moldovean, suspect de triplu asasinat reţinut de români

Moldovean, suspect de triplu asasinat reţinut de români

de Violeta Fotache    |    12 Noi 2010   •   00:00

Unul dintre cei reţinuţi vineri de anchetatorii români pentru contrabandă cu ţigări este suspect pentru un triplu asasinat comis în Republica Moldova.

Robert Gîrleanu, unul din liderii grupului de crimă organizată destructurat de procurorii DIICOT - structura centrală, este căutat de autorităţile judiciare din Republica Moldova pentru un triplu asasinat comis în anul 2000. Pe numele lui autorităţile moldovene au emis un mandat de arestare în lipsă. Gîrleanu are dublă cetăţenie. Surse judiciare ne-au precizat că Robert Gîrleanu şi alţi trei indivizi, în cursul anului 2000, au împuşcat trei persoane, "le-au dat foc şi le-au îngropat".

El a fost capturat şi reţinut de anchetatorii români, alături de alte şase persoane, în cadrul unei acţiuni de combatere a contrabandei cu ţigări. Anchetatorii au depistat joi într-o hală a unei firme din Urziceni, judeţul Ialomiţa 1339 de baxuri de ţigări de diferite mărci provenind din Republica Moldova şi Ucraina. Taxele vamale aferente capturii de ţigarete depăşesc suma de un milion de euro, ne-a informat DIICOT. Cei şapte au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi duşi la instanţă cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

×
Subiecte în articol: observator