x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MTV: Week-end dedicat lui Michael Jackson

MTV: Week-end dedicat lui Michael Jackson

27 Aug 2009   •   00:00
MTV: Week-end dedicat lui Michael Jackson
Sursa foto: Kevin Mazur/AFP PHOTO/MEDIAFAX

MTV îi va dedica lui Michael Jackson - la împlinirea a 51 de ani de la naşterea regretatului "Rege al muzicii pop" - week-end-ul 29-30 august, sub sloganul "M is For Michael", informează televiziunea.



Astfel, sâmbătă, de la ora 12:00, vedeta MTV Tili Niculae va prezenta topul celor mai cunoscute 40 de melodii interpretate şi compuse de artist, iar de la ora 20:00, înregistrarea concertului susţinut la Bucureşti în 1992, în cadrul "Dangerous Tour". Mai mult, telespectatorii MTV sunt invitaţi duminică, de la ora 15:00, la "Greatest TV Moments Michael Jackson", iar de la ora 16:00, la "MTV By Request", unde vor fi difuzate cele mai votate zece piese semnate de Michael Jackson.

Totodată, de ziua fostului "Rege al muzicii pop", la 29 august, MTV, ProFM şi Nova Music/ Sony Music vor inaugura Aleea "Michael Jackson" în Herăstrău, la intrarea Arcul de Triumf, în cadrul unui eveniment de comemorare a artistului.

DEJA ISTORIE
Michael Jackson a murit din cauza unei doze letale dintr-un anestezic puternic - propofol -, potrivit unui mandat de percheziţie făcut public luni, în oraşul Houston (Texas), unde sunt mai multe birouri ale medicului personal al starului, Conrad Murray, suspectat de omucidere. Artistul a făcut stop cardiac şi a murit la 25 iunie, la vârsta de 50 de ani. De atunci, ancheta efectuată de poliţie şi de agenţii federali s-a concentrat asupra rolului avut de Conrad Murray, medicul personal al lui Jackson, care se afla lângă star în ultimele momente ale vieţii acestuia.

×
Subiecte în articol: michael jackson mass-media mtv