x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Năsui, despre reorganizarea Ministerului Economiei: Nu este nevoie de atâția șefi și directori

Năsui, despre reorganizarea Ministerului Economiei: Nu este nevoie de atâția șefi și directori

14 Iul 2021   •   10:20
Năsui, despre reorganizarea Ministerului Economiei: Nu este nevoie de atâția șefi și directori

Ministrul Economiei Claudiu Năsui a anunțat miercuri reorganizarea instituției. Acesta susține că vor fi reduse 39% din funcțiile de conducere și 30% din cele de execuție.

„Ministerul Economiei va fi reformat, într-unul dintre cele mai importante eforturi de tăieri de posturi din rândul instituțiilor statului din ultimii zeci de ani. Reducem 39% din funcțiile de conducere și 30% din cele de execuție, printr-un plan pe care l-am pus la punct săptămânile acestea”, a anunțat miercuri Claudiu Năsui.

Conform acestuia, actualul minister al Economiei este rezultatul multiplelor despărțiri și comasări de ministere: „Ministere inutile create numai pentru a oferi sinecuri în negocieri politice. De aceea, ministerul economiei a ajuns să aibă foarte multe structuri și, mai ales, foarte mulți șefi”.

Năsui susține că statul român e „masiv supra-dimensionat”, iar în în ultimii ani numărul de bugetari și de instituții noi în România a tot crescut „pentru că fiecare politician a vrut să-și crească puterea, posturile și bugetul la dispoziție pe spatele contribuabilului”.

„De aceea am ajuns să avem mii de structuri, instituții și agenții inutile. Le cunoaștem bine pe câteva dintre ele: institute ale levantului, academii de cercetare, agenții fără număr și pentru orice motiv, etc. Sunt efectiv sute de astfel de structuri înființate doar pentru a da posturi de conducere unor personaje conectate politic și pentru a salariza activ de partid. Toate acestea din banii noștri. A venit vremea să reformăm acest stat. Nu este nevoie de atâția șefi și directori în Ministerul Economiei. Avem nevoie de un stat mic și concentrat pe ce trebuie să facă”, susține ministrul Economiei.

Acesta spune că prin această reorganizare vor fi reduse funcțiile redundante și departamentele care nu și-au arătat niciodată utilitatea.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Claudiu Năsui