x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nelu Tătaru, despre pandemia de coronavirus: Mai avem trei săptămâni de urcat

Nelu Tătaru, despre pandemia de coronavirus: Mai avem trei săptămâni de urcat

13 Apr 2020   •   19:04
Nelu Tătaru, despre pandemia de coronavirus: Mai avem trei săptămâni de urcat

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, luni, referitor la epidemia de coronavirus, că „mai avem trei săptămâni de urcat” și că trebuie menținute restricțiile și distanțarea socială.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, luni, că trebuie păstrate în continuare precauţiile deoarece va exista un trend crescător în statisticile pandemiei de coronavirus.

„Păstrăm precauţii, păstrăm distanţa, mai avem vreo trei săptămâni de urcat”, a spus Nelu Tătaru.

El a explicat de ce au fost închise cimitirele.

„Închiderea cimitirelor are aceeaşi necesitate care corespunde distanţării sociale. Orice adunare, că este cimitir, că este stadion, că este o unitate alimentară, înseamnă o apropiere. Nu a interzis nimeni, dintr-un anumit punct de vedere, că este cimitir sau altceva, a limitat acea apropiere. Gândiţi-vă că avem un moment în care avem transmiteri, dacă avem transmiteri pe suprafeţe avem şi transmiteri directe”, a mai spus ministrul.

În România au fost înregistrate până luni 6.633 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Nelu Tătaru