x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nica: România ar putea primi 700 de milioane de euro suplimentari pentru depășirea crizei energetice

Nica: România ar putea primi 700 de milioane de euro suplimentari pentru depășirea crizei energetice

27 Iul 2022   •   15:42
Nica: România ar putea primi 700 de milioane de euro suplimentari pentru depășirea crizei energetice
Sursa foto: Dan Nica/a3

Eurodeputatul Dan Nica, liderul delegației PSD din Parlamentul European, anunță că România ar putea primi 700 de milioane de euro suplimentari pentru depășirea crizei energetice dintr-un pachet total de 20 de miliarde de euro.

Eurodeputatul Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a fost numit raportor al Comisiei de industrie, cercetare și energie, pentru modificarea Regulamentului de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență în vederea includerii capitolelor privind REPowerEU.

„Concret, este vorba despre alocarea suplimentară de către Comisia Europeană a unui pachet total de 20 de miliarde de euro, prin Mecanismul de redresare și reziliență, din care României îi vor reveni circa 700 de milioane de euro. Aceste fonduri sunt menite să sprijine statele membre pentru a înlătura blocajele actuale din infrastructura gazelor naturale, pentru implementarea energiei din surse regenerabile și pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor și a sectorului industrial. Insist pe nevoia urgentă ca și Guvernul României să demareze planurile în acest sens și să pregătească proiectele în domeniu, pentru a putea fi propuse în varianta modificată a PNRR”, a declarat Dan Nica.

Europarlamentarul PSD a precizat că acest pachet financiar, care va fi adoptat de Parlamentul European în luna noiembrie, astfel încât să intre în vigoare până la finele acestui an, va fi asigurat din sistemul de comercializare a certificatelor de emisii și va fi pus la dispoziția statelor membre sub formă de sprijin financiar nerambursabil.

Propunerea legislativă prevede că fiecare plan de redresare și reziliență trebuie să conțină un nou capitol REPowerEU, cu reforme și investiții specifice, care să sprijine îmbunătățirea infrastructurii și a instalațiilor energetice. Printre proiectele de interes comun în domeniul gazelor, ce vor fi finalizate în următorii ani, se numără proiectele de stocare din Europa de Sud-Est (România, Grecia, Bulgaria), a menționat europarlamentarul Dan Nica.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: dan nica