x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă: Miza noastră principală este reducerea dependenței de gazul și petrolul rusesc

Ciucă: Miza noastră principală este reducerea dependenței de gazul și petrolul rusesc

de Redacția Jurnalul    |    15 Dec 2022   •   15:07
Ciucă: Miza noastră principală este reducerea dependenței de gazul și petrolul rusesc
Sursa foto: Lucian Alecu

„Miza noastră principală este reducerea dependenței de gazul și petrolul rusesc”, spune Nicolae Ciucă la cea de-a șasea ediție a Conferinței de la Paris organizată de Forumul Economic Internațional al Americilor.

„Suntem de acord că aceste crize multiple - geopolitice, economice (cu presiuni inflaționiste), postpandemice - sunt un motiv de îngrijorare pentru cetățeni, pentru societățile noastre. Dar mă întreb, istoria nu ne învață că ele oferă și un cadru care permite relansarea fără precedent a unor proiecte majore? Nu sunt ele factorul decisiv pentru a inova și a aduce valoare adăugată lanțului de aprovizionare și produselor pe care le punem pe piață? Cred că realizat de administrația americană după marea criză din ’29 ne arată că determinarea și curajul de a interveni prin toate pârghiile statului pot depăși cele mai mari dificultăți. Oglindind această experiență, putem vorbi acum despre Green Deal, propus de Uniunea Europeană. Este conceput ca un instrument care nu numai că răspunde provocărilor reprezentate de schimbările climatice, ci și ne ține departe de dependența nocivă de combustibilii fosili, pe termen mediu și lung. În acest moment, miza noastră principală este reducerea dependenței de gazul și petrolul rusesc”, spune Nicolae Ciucă la cea de-a șasea ediție a Conferinței de la Paris organizată de Forumul Economic Internațional al Americilor.

El amintește că, din februarie, Uniunea Europeană a fost nevoită să-și accelereze căutarea de rute și surse alternative de energie.

„Este foarte clar acum că parteneriatul transatlantic nu are doar o componentă de securitate și apărare, ci și o dimensiune energetică foarte puternică. Statele Unite contribuie la furnizarea de GNL pentru a înlocui o treime din contractele existente cu Rusia până la începutul conflictului. O mobilizare fără precedent stimulează construirea unei noi infrastructuri energetice pentru a conecta Europa de Nordul Africii sau Orientul Mijlociu. Din România până în Centrul Europei, din Polonia până în Grecia, sunt operaționale noi terminale și interconexiuni GNL. Acesta este cel mai potrivit răspuns pentru cetățenii noștri care doresc ca liderii să acționeze și să răspundă nevoilor lor cu determinare și ingeniozitate. Mai mult, avem mai multe granițe de trecut. Eficiența energetică și stocarea energiei, combustibilii și sursele alternative, durabile de energie, ne așteaptă să le valorificăm potențialul. Trebuie să ne rupem de modul în care am proiectat producția și consumul de energie pînă acum”, adaugă premierul.

Cu toate acestea, mai spune Ciucă, în contextul actual, în fața unor crize suprapuse, tranziția energetică ar trebui să rămână un obiectiv ambițios.

„În același timp, trebuie evitată presiunea suplimentară asupra industriei și economiei. Acesta este motivul pentru care România a continuat să parieze pe energia nucleară, în timp ce resursele noastre de gaze naturale din perimetre offshore și on shore vor sprijini ca surse de tranziție. Ne pregătim tranziția energetică, cu o preferință vădită pentru o progresie lină”, încheie Ciucă.

(sursa: Mediafax)

×