x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă, la reuniunea Consiliului OCDE: România nu vede aderarea la OCDE ca un scop în sine

Ciucă, la reuniunea Consiliului OCDE: România nu vede aderarea la OCDE ca un scop în sine

de Redacția Jurnalul    |    15 Dec 2022   •   18:28
Ciucă, la reuniunea Consiliului OCDE: România nu vede aderarea la OCDE ca un scop în sine

România nu vede aderarea la OCDE ca un scop în sine, dorește ca procesul de aderare să fie un catalizator pentru reforme, un motor al schimbării, spune Nicolae Ciucă la reuniunea Consiliului OCDE, desfășurată joi la Paris.

„Am preluat mandatul de prim-ministru în urmă cu un an, iar aderarea României la OCDE a devenit prioritate principală din prima zi a mandatului meu. Bucuria mea a fost și mai mare când, la sfârșitul lunii ianuarie, am primit scrisoarea prin care am fost invitați să începem procesul de aderare. Câteva luni mai târziu, în luna iunie a acestui an, am avut plăcerea de a primi Foaia de parcurs, urmată de derularea la București, a misiunii OCDE de lansare a discuţiilor privind aderarea României la Organizaţie. Ne-am mobilizat pentru a răspunde acestei provocări. Am reorganizat Comitetul Interministerial OCDE, înființând Comitetul naţional pentru aderarea României la OCDE pe care îl conduc și o structură specială în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, condusă de un secretar de stat care este coordonatorul national al procesului de aderare”, afirmă Nicolae Ciucă.

Premierul a precizat că a consolidat echipa de la nivelul Guvernului și echipa OCDE de la Ambasada României din Paris.

„Am mobilizat întreaga administrație românească pentru un dialog structurat cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică . De aceea, nu am venit cu mâinile goale acum, la Paris. În urmă cu câteva minute, i-am înmânat domnului secretar general Mathias Cormann, Memorandumul Inițial pentru aderarea României la OCDE. Ne bucurăm că am făcut acest prim pas și suntem încrezători că Memorandumul nostru oferă o bază solidă pentru următoarea etapă a drumului nostru către aderarea la OCDE. Știu că acest proces nu începe de la zero. De-a lungul anilor, instituțiile românești au colaborat cu structurile OCDE și expertiza dumneavoastră ne-a fost de mare folos în multe domenii, din care menționez câteva, anume: guvernanță corporativă și publică, concurență, investiții, întreprinderi de stat, politică fiscală, educație, mediu, asistență pentru dezvoltare. Procesul de aderare ne plasează într-o altă paradigmă. România nu vede aderarea la OCDE ca un scop în sine. Țara noastră dorește ca procesul de aderare să fie un catalizator pentru reforme, un motor al schimbării”, adaugă premierul român.

Totodată, el spune că, pentru România, aderarea la OCDE nu înseamnă doar că se va alătura grupului de țări în care au loc 70% din comerțul global și 90% din investițiile directe globale.

„Aderarea la OCDE înseamnă de asemenea, noi oportunități: oportunitatea de a împărtăși experiențe cu țări similare din America de Nord și de Sud, Asia și Oceania, precum și cu partenerii noștri europeni. Aderarea înseamnă a te alătura grupului de țări care cred în aceleași valori. Vom conlucra cu cele 26 de comitete, cu Secretariatul - căruia vreau să îi mulțumesc pentru sprijinul permanent - și cu voi, statele membre – astfel încât procesul de aderare să se desfășoare în cele mai bune condiții posibile.În vremuri de criză, mai mult ca oricând, este important ca țările cu o viziune similară, să fie unite și să se sprijine reciproc. România oferă o dovadă concretă că este o astfel de țară. Parcursul nostru democratic, din ultimii 30 de ani, a demonstrat acest lucru, acțiunea noastră de la începutul războiului din Ucraina, pentru apărarea valorilor fundamentale, l-a confirmat. După aderarea la NATO și integrarea în Uniunea Europeană, aderarea la OCDE reprezintă un obiectiv de referință în accelerarea în continuare a adaptării României la secolul XXI”, încheie Ciucă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca reuniune ocde