x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicolas Cage: "Prefer să fiu înger, nu demon"

Nicolas Cage: "Prefer să fiu înger, nu demon"

de Andreea Căprescu    |    11 Noi 2010   •   00:00
Nicolas Cage: "Prefer să fiu înger, nu demon"
Sursa foto: Andreea Căprescu/Jurnalul Naţional
Actorul american a declarat pentru Jurnalul Naţional că va reveni în România
Actorul Nicolas Cage a filmat ieri ultimele sale cadre în judeţul Sibiu la filmul "Ghost Rider 2". De această dată, acţiunea s-a desfăşurat în centrul oraşului, în interiorul Bisericii Franciscane, unde actorul a filmat alături de alţi 80 de figuranţi români. Actorul american a fost surprins de reporterul Jurnalului Naţional când a coborât din rulotă în Piaţa Mare şi a acordat timp de cinci minute autografe mulţimii de fani care se strânseseră în zonă şi scandau numele lui. A fost nevoie chiar de intervenţia agenţilor de pază pentru a-i stăpâni.

Despre "aventura" în România, Nicolas Cage a declarat în exclusi­vitate pentru Jurnalul Naţional: "Este o experienţă minunată. Sunt bucuros că aici am avut parte de un public minunat şi cald. Cu siguranţă mă voi întoarce în România, iar echipa cu care am filmat este formată din adevăraţi profesionişti. Pentru mine, filmările la «Ghost Rider 2» reprezintă o recreaţie, iar rolul este unul incitant."

Întrebat când s-a simţit mai bine, în rolul de înger sau în cel de demon, Nicolas Cage a răspuns: "Rolul din «City of angels» a fost unul special de care m-am ataşat şi cu siguranţă prefer să fiu înger, şi nu demon".

Printre fanii care s-au îmbulzit să-i ceară un autograf s-a numărat şi un bărbat care a venit tocmai de la Târgu-Mureş cu o statuie, unicat în lume, care-l înfăţişează pe Ghost Rider în miniatură. El a cerut un autograf de la actor chiar pe spatele acestei statui.
"O astfel de statuie costă aproximativ 500 de dolari şi are certificat de autenticitate. Este fabricată de Gentle Giant în America şi cum sunt fan înfocat Nicolas Cage am ţinut neapărat să vin aici şi să-l văd în carne şi oase", ne-a declarat târgmureşeanul Marius Dobrescu.

Scott Levine, reprezentantul actorului american, ne-a declarat despre filmările în România: "Experienţa din România este de-a dreptul fascinantă! În ceea ce mă priveşte, este prima oară când vin aici şi, deşi am fost în multe alte părţi ale Europei, aici mi-a plăcut enorm, pentru că ţara şi-a păstrat un caracter unicat pe care alte naţiuni l-au pierdut. Este uimitor cum au reacţionat oamenii cu idolul lor. Ştiam despre această ţară când am plecat din America doar că este ţara lui Dracula", a declarat pentru Jurnalul Naţional Scott Levine.


×