Operatorii de salubrizare intervin în acest moment cu 210 utilaje de deszăpezire atât pe străzile principale, cât și pe cele secundare, prin aplicarea de tratamente cu material antiderapant, dar și prin pluguire, anunță Primăria Capitalei.
Astfel, în prezent se acţionează în fiecare sector după cum urmează:
În Sectorul 1 se intervine cu 42 de utilaje pe arterele principale şi 15 utilaje pe arterele laterale;
În Sectorul 2 se intervine cu 32 de utilaje pe arterele principale şi 17 utilaje pe străzile laterale;
În Sectorul 3 se acţionează cu 14 utilaje pe străzile principale şi 8 utilaje pe străzile secundare;
În Sectorul 4 se intervine cu 12 utilaje pe arterele principale şi 4 utilaje pe străzile laterale;
În Sectorul 5 se acţionează cu 14 utilaje pe străzile principale şi 4 utilaje pe străzile laterale;
În Sectorul 6 se intervine cu 36 de utilaje pe străzile principale şi 12 utilaje pe străzile laterale.
În ceea ce priveşte acţiunea operatorilor de deszăpezire desfăşurată noaptea trecută, aceştia au aplicat tratamente cu material antiderapant pentru combaterea poleiului în zona pantelor, rampelor şi a podurilor, atât pe parcursul nopţii cât şi la primele ore ale dimineţii.
IMAGINI LIVE din Capitala pe webcam jurnalul.ro
Având în vedere scăderea temperaturilor, Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti continuă programul de adăpostire a oamenilor fără adăpost. Astfel, în acest moment, în cele două centre sociale ale Primăriei Capitalei sunt cazate 449 de persoane, 311 în Complexul integrat de servicii sociale din Theodor Pallady şi 138 în centrul de la Berceni. În total, DGASMB dispune de o capacitate de cazare de 1100 de locuri.
Primăria Capitalei a pus la dispoziţia bucureştenilor numărul de tel. gratuit 0800.800.868 - pentru orice sesizări privind RADET, ENEL, ApaNova etc.