x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ninsorile abundente îngreunează traficul între Vatra Moldoviţei şi Suceviţa. Vezi cum se circulă în țară

Ninsorile abundente îngreunează traficul între Vatra Moldoviţei şi Suceviţa. Vezi cum se circulă în țară

11 Apr 2014   •   10:35
Ninsorile abundente îngreunează traficul între Vatra Moldoviţei şi Suceviţa. Vezi cum se circulă în țară

Circulaţia a fost îngreunată, vineri, pe DN 17A, între localităţile Vatra Moldoviţei şi Suceviţa, din cauza ninsorii abundente, căzute în această zonă din judeţul Suceava, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Mai multe autotrenuri, care nu erau echipate corespunzător pentru condiţii de drum de iarnă, nu au mai putut urca panta drumului, rămânând blocate în zona km 4+000 - km 18+000 şi km 26+000 - km 53 +000.


CNADNR precizează, într-un comunicat, că în zona afectată de ninsoare s-a acţionat, încă de la ora 5,00, cu patru utilaje proprii, urmând să fie supliment numărul acestora cu încă două utilaje.

De asemenea, pe toată perioada ninsorii, s-a intervenit cu material antiderapant.

×