Bărbatul de 46 de ani este bănuit de comiterea a patru infracțiuni de ucidere din culpă, în forma culpei medicale.
„În fapt, bărbatul, în calitatea sa de medic, în cadrul unei unități medicale din municipiul Craiova, este bănuit că ar fi efectuat patru intervenții chirurgicale, respectiv prelevarea de probe biopsice, ulterior intervenind decesul a doi bărbați de 76 și 77 de ani, din Craiova și Plenița, respectiv două femei, de 64 și 66 de ani, ambele din Târgu Jiu”, se arată în comunicatul Poliției.
Doctorul a fost reținut pentru 24 de ore, însă după expirarea măsurii preventive, a primit control judiciar pentru următoarele 60 de zile.
Rudele victimelor îl acuză pe doctor că ar fi prelevat probe în zone puternic vascularizate, unde în mod normal medicul n-ar fi trebuit să intervină.
„Tatăl meu a ajuns la spital din cauza faptului că se lovise când tăia la vie, s-a lovit cu pieptul de scară şi zicea că rămâne fără aer când se punea pe partea stângă. Ne-am dus, am făcut diferite controale. Nu avea absolut nimic la plămâni, l-am dus la domnul doctor Demetrian, a ieşit şi ne-a spus că din greşeală i-a tăiat o venă, ceva de genul ăsta, că a curs o grămadă de sânge, că n-a văzut atâta sânge de mult şi că îi pare rău. Atunci am mers şi am depus plângere la Poliţie şi la Parchet", a declarat fiul unuia dintre pacienţii medicului din Craiova.
Fratele uneia dintre victime, o femeie de 67 de ani, nu și-a revenit din şoc.
„A zis că nu putem să o luăm că s-a uitat în fişă şi este suspiciune că ar fi o greşeală. I-au făcut o biopsie şi apoi au băgat-o pe oxigen, la reanimare şi la terapie intensivă am înţeles că ar fi greşit, i-au luat din plămânul care nu trebuia, s-ar fi dus după aceea şi ar fi înţepat-o şi i-ar fi luat şi din plămânul care trebuia. Te duci în spital să te faci bine şi după aia afli, când vine altcineva şi îţi spune în mod indirect că sora ta a fost omorâtă în spital", a declarat Nicu Rață, fratele pacientei decedate.
Citește pe Antena3.roCe locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna
Decamdată, medicul nu mai are voie să profeseze nici în spitalele de stat și nici în cele private. Chirurgul a trecut el însuşi printr-o operaţie pe creier în urmă cu patru ani.
"Ne-a explicat că, în privinţa primului caz, la momentul la care a efectuat operaţia şi momentul imediat următor, pacientul a avut o mică sângerare pe care dânsul a stăpânit-o. Pacientul a decedat la peste cinci ore în serviciul de gardă", a explicat avocatul Dan Cioana.
Medicul din Craiova, acuzat că a ucis patru pacienţi, ar fi avut probleme cu memoria după o operaţie pe creier
Medicul acuzat de moartea a patru pacienti a condus până anul trecut in noiembrie Secția de Chirurgie Toracică de la Spitalul Județean de Urgență Craiova, iar în urmă cu câțiva ani a fost și managerul unității medicale.