x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iată noile tarife de referință RCA. Cine va plăti mai mult în următoarele șase luni?

Iată noile tarife de referință RCA. Cine va plăti mai mult în următoarele șase luni?

de Redacția Jurnalul    |    15 Dec 2023   •   22:06
Iată noile tarife de referință RCA. Cine va plăti mai mult în următoarele șase luni?

Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat noile tarife de referință pentru polițele RCA. Acestea reprezintă un reper pentru șoferi cu privire la tarifele asigurărilor auto pentru următoarea jumătate de an.

Comparativ cu tarifele din primăvara acestui an, cea mai mare creștere a tarifului de referință se înregistrează la tinerii care au vârste sub 30 de ani și conduc autovehicule cu putere mică.

Scăderi ușoare se înregistrează în cazul șoferilor cu vârste între 31 și 50 de ani, care conduc mașini puternice sau electrice.

”Prețul final plătit pe o poliță RCA depinde de istoricul de daune al șoferului, de rata daunei, de aplicarea sistemului bonus-malus, de localitatea în care e înregistrată mașina și mulți alți factori care nu sunt luați în calcul la stabilirea tarifelor de referință RCA. Tariful de referință RCA este important pentru asigurații cu risc ridicat”, notează Hotnews.

Pentru proprietarii de mașini cu vârste mai mici sau egale cu 30 de ani și care conduc mașini cu o capacitate cilindrică mai mare de 2.500 cmc , tariful de referință al polițelor RCA este de 4.747 de lei, în creștere ușoară cu 0,8% față de tariful de 4.709 lei publicat în luna februarie din acest an.

Șoferii cu vârste mai mici sau egale cu 30 de ani, care au mașini mai puțin puternice, sub 1200 cmc, vor plăti un tarif de referință de 1.939 de lei, în creștere cu 6,4% față de luna februarie când tariful de referință era la 1.822 de lei.

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: rca tarife cresteri