Noul Cod Penal a intrat în vigoare azi-noapte la ora 00:00. 400 de deţinuţi ar putea fi eliberaţi în baza noului Cod. 200 dintre ei au depus deja cereri la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, potrivit Antena3.ro.
Noul cod de procedură penală prevede şi micşorarea drastică a unor pedepse.
Spre exemplu: furtul şi înşelăciunea care, până acum erau pedepsite cu maximum 12 ani, vor fi încadrate până la trei ani de închisoare. Pedeapsa pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave scade pentru cei găsiţi vinovaţi de la 20 de ani la o pedeapsă între 1 şi 5 ani.
Pedepsele cu executare vor avea alternative. Una dintre ele este renunţarea la pedeapsă. Ar mai fi suspendarea executării sub supraveghere. O alt noutate este noţiunea zilelor-amendă. Adică, dacă un condamnat primeşte o pedeapsă, NU din categoria faptelor grave şi foarte grave, poate să-şi plătească eliberarea.
Mai multe detalii