x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Numele santajistului, sa fie scos la lumina

Numele santajistului, sa fie scos la lumina

de Aniela Nine    |    12 Aug 2005   •   00:00

Presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, i-a solicitat ieri presedintelui Traian Basescu, prin intermediul unei scrisori, sa faca public numele jurnalistului care l-a amenintat cu atacuri in ziarele pe care le controleaza. SCRISOARE. "Ca om politic, ca presedinte al Partidului Conservator, consider inadmisibil ca seful statului sa fie tratat de aceasta maniera. Ca fondator al unei institutii respectabile de presa, consider inacceptabil ca un reprezentant al mass-media sa aiba o astfel de atitudine reprobabila. Personal, intotdeauna m-am manifestat public impotriva santajului de presa, practica pe care, ca si dumneavoastra, o condamn cu toata puterea", isi motiveaza solicitarea liderul conservator. "Va solicit, domnule presedinte, sa faceti public numele celui care si-a permis un astfel de gest reprobabil si sa cereti institutiilor statului sa-si faca datoria in acest caz", se arata in scrisoarea adresata de Voiculescu sefului statului. In caz contrar, a atras atentia liderul conservator, opinia publica ar putea interpreta ca intre presedinte si ziaristul respectiv exista "lucruri care nu pot fi facute publice".

INVITATIE. In schimb, presedintele Basescu a refuzat aseara sa faca public numele celui care l-a amenintat, invitandu-l insa pe acesta sa se autodenunte. (Aniela Nine)

×
Subiecte în articol: observator