O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează duminică, 13 decembrie, o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Sibiu - Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a doi pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă.
Echipa medicală este formată din specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale și SMURD București, iar transportul pacienților de la unitățile spitalicești către aeroport s-a realizat cu ambulanțe ale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, precizează MApN, într-un comunicat.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian duminică, la ora 14.15.
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro