O femeie în vârstă de 74 de ani din comuna argeşeană Mălureni a fost muşcată, vineri seară, de un lup care a intrat în gospodăria sa.
Femeia a fost transportată la la Spitalul Judeţean Piteşti, unde se află internată în secţia de boli infecţioase, iar animalul a fost împuşcat de către vânători, conform Mediafax.
Cadavrul animalului va fi supus unor analize efectuate de către specialişti ai DSVSA Argeş, care vor stabili dacă avea rabie.
Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare a declarat că, în condiţiile în care în acest caz există suspiciunea că animalul agresiv ar fi fost turbat, se iau toate măsurile pentru prevenirea altor incidente similare în zonă.
Citește pe Antena3.ro