x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O fostă concurentă de la iUmor a povestit cum a fost abuzată de medicul stomatolog

O fostă concurentă de la iUmor a povestit cum a fost abuzată de medicul stomatolog

03 Mar 2021   •   18:14
O fostă concurentă de la iUmor a povestit cum a fost abuzată de medicul stomatolog
Sursa foto: Captură video

O fostă concurentă de la iUmor, Ștefania Costache, a povestit, prin intermediul unui videoclip postat pe contul său de Youtube, că, în urmă cu un an, un medic stomatolog a drogat-o și a dus-o în apartamentul său.

Ștefania Costache, în vârstă de 34 de ani, a povestit abuzul prin care a trecut în cadrul unei vizite la un dentist al cărui cabinet se află în zona Titan. Tânăra a depus o plângere penală împotriva dentistului pentru abuz și viol, iar, în prezent, încă așteaptă rezultatele analizelor toxicologice, la un an de la incident.

„Îl cunoșteam pe medic, mă urmărea pe Instagram. Am niște probleme cu dantura pe care nu le pot rezolva momentan din motive financiare. Dânsul mi-a spus că mă poate ajuta. A insistat să ne vedem în aceeași seară în care mi-a trimis mesajul, să-mi vadă dantura. Am coborât în pijama și am mers la o benzinărie de lângă blocul în care locuiesc pentru a ne lua câte o cafea. Mi-a povestit că este căsătorit, că are o fetiță. (...) Am stabilit o întâlnire pentru detartraj. A fost ok, cu excepția faptului că nu avea asistentă. Apoi a institat să-mi facă un air flow. Insistase să nu mănânc și să nu vin cu mașina, ci să iau un taxi. A început să facă procedura. Primul moment care a fost ciudat a fost când mi-a administrat foarte multă lidocaină. Am amețit un pic, după care a aplicat un gel anestezic roz, a pus din abundență. Avea un gust nasol, dar a insistat să înghit. În declarația de la Poliție a spus că m-a pus să stau patru minute cu gelul în gură. Când m-am ridicat de pe scaun nu mai puteam să stau în picioare. Cabinetul se mișca, iar calendarul de pe perete venea spre mine. I-am zis că plec singură de acolo. A fost ultimul moment când am fost conștientă.”, a povestit Ștefania.

De asemenea, aceasta a precizat că își mai amintește momentul când se afla lângă policlinică, vomita, iar oamenii o întrebau dacă vrea să cheme ambulanța. În acel moment, medicul stomatolog a venit lângă ea și le-a spus oamenilor că este cu el.

Ulterior, acesta a dus-o la apartamentul lui, existând și imagini de pe camerele de supraveghere din bloc care atestă acest lucru.

Ștefania Costache mai povestește că își amintește a doua zi dimineața, la 9, la ea acasă, când colega de apartament i-a dat un recipient pentru a urina în el.

„Eu cred, ca și cei de la IML, că ar fi drogul violului. Eu nu știam nici când a venit Salvarea ce e cu mine și au stat două ore cu mine. Am ajuns la 1 noaptea acasă, prietenele mi-au spus că eram într-o stare deplorabilă, nu puteam să merg, am apucat să le spun că m-a dus la el acasă, că m-a pipăit în zonele intime, mi-a pus mâna pe sâni și ceva despre o pătură maro. El susține că m-a dus la el acasă să-mi dea primul ajutor și că am dormit singură în dormitor“, a mai povestit tânăra. 

În urma mărturiei concurentei de la iUmor, alte patru tinere au declarat că au fost agresate sexual de medicul în cauză. Una dintre ele a depus o plângere la Poliţie. 
 

×
Subiecte în articol: abuz viol stefania costache